Circulația auto prin municipiul Iași a devenit un adevărat calvar pentru toți participanții la trafic. Cozi imense de mașini, pietoni care fac slalom printre mașini, autoturisme parcate ilegal pe trotuare și spații verzi, cam aceasta este imaginea traficului în mai toate zonele din municipiu. În ultimii ani numărul mașinilor a crescut considerabil, fără a fi dublat însă de măsuri concrete și de amploare pentru a putea face față acestui fenomen. Mai grav, în prezent nu există o strategie clară cu privire la un set de măsuri care să poată rezolva o parte din problemele actuale. Autoritățile au însă la îndemână câteva soluții, unele mai simplu de implementat, altele care necesită investiții importante.
- Disciplinarea şoferilor
Una dintre soluțiile simple pentru a fluidiza traficul auto din municipiu este disciplinarea conducătorilor auto și a pietonilor. Conform unor studii, parcarea în locuri nepermise, pe prima sau chiar a doua bandă de circulație, reduce cu până la 50% capacitatea de trafic a unui drum. Astfel, investițiile de zeci de milioane de euro realizate în ultimii ani de municipalitate în reabilitarea carosabilului dar și extinderea lui sunt practic anulate de mașinile parcate ilegal. Eliminarea acestor mașini de pe carosabil ar crește semnificativ viteza de deplasare a participanților la trafic. Este nevoie însă de acțiuni hotărâte pentru a sancționa șoferii care nu respectă semnele de circulație, măcar pentru acele perioade din zi în care traficul este sufocat. Astfel, se poate realiza un regulament prin care să se permită parcarea pe prima bandă a marilor bulevarde doar pe timpul nopții, urmând ca ziua șoferii să fie avertizați dacă nu respectă prevederile legale.
- Parcări de reşedinţă
O astfel de soluție ar putea să rezolve și problema parcărilor de reședință, ieșenii având mai multe opțiuni pentru parcarea autoturismelor. Aceste măsuri trebuie dublate însă de o serie de investiții în amenajarea de noi locuri de parcare. Finanțarea acestor lucrări ar putea fi realizată cu fonduri obținute din taxele obținute din parcările cu plată. Deși se discută de mulți ani de o reglementare a parcărilor cu plată, până acum nu s-a făcut mai nimic.
- Transport public modern
Dezvoltarea transportului în comun ar putea conduce la reducerea numărului de autoturisme de pe străzi. Un transport public modern, care respectă un grafic clar, dar și taxele de la parcări, ar putea convinge ieșenii să renunțe la autoturismul personal pentru a duce copiii la școală, de exemplu. Condițiile în care se prezintă în acest moment transportul local nu atrage însă ieșenii să renunțe la mașina proprie.
- Piste pentru biciclişti
Numărul de autoturisme ar putea fi redus și prin demararea unor programe de promovare a mersului cu bicicleta. Este nevoie însă de o infrastructură adecvată pentru ca ieșenii să fie convinși că sunt în siguranță dacă renunță la mașină în detrimentul bicicletei.
- Pasaje sub şi supraterane
Continuarea investițiilor în realizarea de pasaje rutiere și înființarea unor pasarele pietonale în locul actualelor treceri de pietoni reprezintă alte soluții pentru descongestionarea traficului. După realizarea pasajelor Mihai Eminescu de la Fundație și Octav Băncilă, municipalitatea pare să fi renunțat la astfel de proiecte. Conform unei liste de proiecte făcută publică recent, între 35 de priorități ale Primăriei pentru perioada 2014 – 2020, niciun pasaj rutier sau pietonal nu apare ca prioritate. Zone precum Podu Roș ar putea beneficia enorm de pe urma unor pasaje subterane pentru a mai elimina parte din autoturisme din intersecție. Este greu de înțeles de ce nu se pregătesc proiecte măcar pentru realizarea unor pasarele pietonale, mult mai ieftine ca și costuri, dar care pot ajuta enorm traficul auto.
- Străzi cu sens unic
Alte soluții aflate la îndemâna autorităților locale țin de stabilirea unor noi reguli de circulație. În urma unor studii care să scoată în evidență direcțiile principale de deplasare ale ieșenilor, precum și numărul autoturismelor care circulă dintr-un punct într-altul, se poate gândi un sistem de străzi cu sens unic. Municipalitatea a mai încercat să impună astfel de sensuri unice, dar toate măsurile luate au părut a fi trasate pe planșe din birouri, fără a cunoaște realitatea din teren.
- Sensuri giratorii
O altă posibilitate care ar trebui luată în calcul de specialiștii municipalității ar fi transformarea unor intersecții în sensuri giratorii. Ar fi o variantă ieftină, care ar permite accesul în siguranță în intersecție din orice direcție. Conform unor date statistice, în Franța se găsesc aproape jumătate dintre intersecțiile de acest fel din lume. De altfel, în studiile de specialitate se menționează că acest model de intersecție este din ce în ce mai utilizat și în România. ”În ultimii ani, datorită creșterii substanțiale a traficului în interiorul orașelor cât și în afara acestora, în vederea calmării, dar în același timp și pentru fluidizarea acestuia, a apărut necesitatea introducerii sensurilor giratorii. Avantajele sensurilor giratorii moderne sunt reducerea consumului de carburant prin reducerea timpilor de așteptare la parcurgerea unei intersecții și scăderea numărului și severității accidentelor rutiere. Zgomotul produs de autovehicule este de asemenea mai mic deoarece sunt mai puține porniri/opriri decât în cazul unei intersecții clasice. Suprafața ocupată este doar puțin mai mare decât în cazul intersecției clasice, dar nu este necesară achiziția și întreținerea echipamentelor de semnalizare și monitorizare a traficului”, se menționează într-un astfel de studiu.