Deşi CET-ul se spânzură de atâtea datorii, “serviciile” politice îşi au un loc special în funcţiile publice bine plătite, chiar dacă acestea trebuie inventate! Tânărul liberal Mugur Cozmanciuc, “preferatul” Preşedintelui Simirad pentru funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, ocupă una dintre cele mai ciudate funcţii publice din Iaşi.
Cozmanciuc este director de marketing la CET Iaşi, post obţinut în urma unui concurs controversat, despre care se spune că ar fi un “aranjament” între primarul Gheorghe Nichita şi baronul liberal Relu Fenechiu. În urma “înţelegerii”, consilierii locali PNL ar fi trebuit să-şi ţină gura închisă şi să fie de acord cu hotărârile consilierilor PSD.
În ianuarie 2010, liberalul a fost singurul candidat la postul de director de marketing la CET şi a reuşit „uimitoarea” performanţă să nu piardă! Fără să existe acest post la acea vreme, şefii uzinei au ajuns la concluzia că le lipseşte un director de marketing şi au scos postul la concurs, cu dedicaţie! Aici are un salariu “de aproximativ 3.000 de lei”. Spune el. Dar noi nu ştim pentru că declaraţia sa de avere nu există pe site-ul CET. De ce? Poate ne spune ANI.
Acum poate vă întrebaţi de ce le-ar trebui celor de la CET un departament de marketing când nu au concurenţă. Noi l-am întrebat chiar pe directorul Cozmanciuc, iar el a răspuns: “Eu am în subordine serviciul aprovizionări, serviciul de contracte-facturare, biroul de management energetic şi cel de relaţii consumatori”. Noi nu am înţeles nimic şi am întrebat “ce face într-o zi de muncă directorul de marketing, obiectiv?”. “Nu înţeleg întrebarea, nu mă întâlnesc în fiecare zi cu astfel de întrebări. Atunci când cineva vine la mine, pune o întrebare precisă!”
Cozmanciuc a ocupat până acum mai multe funcţii publice. El a făcut parte din consiliile de Administraţie de la CET, în perioada 2006-2008, şi la Termoservice, între 2007 şi 2008. Însă, perioada de glorie a cunoscut-o între 2007 şi 2009, când a fost şef la Oficiul Judeţean de Cadastru.
În aceşti 2 ani cât a fost şef la Cadastru, tânărul liberal a strâns cea mai mare parte din averea pe care o are. Să începem cu terenul: 5.680 mp în Rediu, 3.454 mp la Pojorâta şi 1.400 mp la Bârnova, toate dobândite în perioada 2007-2009. În acelaşi interval de timp, Cozmanciuc a făcut rost şi de o vilă în Pojorâta şi un apartament în Iaşi, plus câteva bijuterii şi icoane în valoare de 5.000 de euro. Pe lângă asta, liberalul a făcut un plasament de 35.000 de euro către societatea Eastern Publishing, firmă administrată de soţia lui Cozmanciuc, bugetară, actualmente, la Garda Financiară.
Mai trebuie menţionat că marele viitor lider politic, Mugurel Cosmanciuc, nu a fost controlat la avere de nimeni până acum. De ce oare?