Cu vreo 20-30 de ani în urmă, la alegerile locale dintr-un orășel englez de câmpie, un partid mai nebăgat în seamă a venit cu o idee trăsnet: orașul să-și depună candidatura pentru organizarea olimpiadei de iarnă. Inutil să spunem că Anglia nu are munți, pe care să amenajezi măcar cea mai scurtă pistă de schi cu putință. În Marea Britanie, singurele înălțimi care pot fi denumite „munți”, și ele însă cu jumătate de gură, se găsesc în Scoția. Cel mai înalt pisc este Ben Navis, care atinge 1.344 de metri. Râd și curcile de așa un „munte”. Firește, în lipsa munților, proiectul respectivului partid era irealizabil. Totuși, a fost făcut un proiect după toate regulile artei, bazat pe dealurile din apropiere. S-a calculat cât ar costa supraînălțarea dealului, amenajarea campusului olimpic, amenajarea pârtiilor și tot ce era nevoie. La întrebarea „bine, dar de unde zăpadă?”, știut fiind că în Anglia nici zăpadă nu prea există, partidulețul a găsit un răspuns pe potriva ideii: să se acopere pista cu… unt, pe care se poate aluneca. Firește, propunerea a fost făcută la mișto, dar s-au găsit câteva sute de alegători care să voteze partidul în cauză. Nu că ar fi fost convinși de fezabilitatea ideii, ci mai mult în semn de protest față de eternii laburiști și conservatori.

În serios
Și la noi se întâmplă cam la fel, dacă e să ne gândim bine. Doar că dacă la alții, propunerile trăsnite se fac în glumă, la noi ele sunt luate în serios. Mai ales de cei care le fac. Și cu cât promisiunea este mai gogonată, cu atât candidații la diverse funcții au impresia că vor prinde mai bine. Unele promisiuni electorale sunt stupide. Altele ar avea ele o noimă, dar nu au nimic altceva în spate. Toate sunt însă lansate cu același gând: să aducă voturi.

Mumia lui Tutankamon
Unul dintre cei mai prolifici politicieni din punct de vedere al promisiunilor a fost primarul Constantin Simirad. În cazul lui, nici nu știai dacă vorbește serios sau nu, pentru că unele idei erau chiar ciudate. De exemplu, prin anii ’90, Simirad a promis aducerea la Iași a mumiei lui Tutankamon. Aceasta urma să fie expusă public, culmea, taman de hramul Cuvioasei Parascheva. Mai trebuia doar rezolvată problema măruntă a aprobării date de guvernul egiptean. Sincer, nu credem că egiptenii au aflat vreodată de ideea lui Simirad.

“Parc ecologic”
Tot primarul Simirad a venit prin 2002 cu ideea amenajării unui parc ecologic la Breazu. Nu ne întrebați ce voia să spună prin „parc ecologic” și prin ce ar fi fost acesta diferit de un parc obișnuit, cum e Copoul. Probabil copacii ar fi avut frunzele mai verzi. În parc trebuiau construite două ștranduri și un hotel și amenajate trei poieni. Poiana Mare, destinată picnicurilor, ar fi urmat să aibă în mijloc o sculptură reprezentând arborele cosmic din mitologie. Poiana Mică ar fi fost pentru picnicuri mai puțin pretențioase. Iar de Poiana Șahiștilor nu mai zicem nimic, că e clar. Parcul s-ar fi învecinat cu o mică rezervație pentru căprioare și zimbri. Frumos, nu?

Grădini suspendate
Simirad a fost expert și în preluarea ideilor trăsnite ale altora, dacă rămânea în pană. Un fost secretar al Prefecturii, Neculai Pepelea, nume predestinat, a propus construirea la Iași a unei replici a columnei lui Traian. N-ar fi fost nicio problemă, pentru că mulaje după metopele columnei există la București. Columna trebuia să fie gata în 1996, la aniversarea a 1890 de ani de la ocuparea Daciei de către romani. Ideea, lansată în 1995, a fost preluată din zbor de Simirad, care a uitat-o imediat după alegerile locale din 1996. Cam tot pe atunci s-a lansat, tot din Palatul Roznovanu și ideea unor grădini suspendate pe Anastasie Panu. În parcul de la intersecția cu Elena Doamna erau gândite trei clădiri-turn, fie pentru birouri, fie ca hoteluri. Cele trei clădiri urmau să fie unite printr-o pasarelă pietonală, pe care se voia amenajarea de spații verzi. Greu de spus dacă cineva a luat ideea în serios, dar pe planșă arăta bine.

Fermă de broaşte
Nu spune nimeni că doar primarii de orașe mari au voie să vină cu idei trăznite. La Lețcani s-a propus construirea unei stațiuni balneare, chiar dacă nici nu se știe dacă există măcar vreun nămol ca cel de la Purcica. Strategia de dezvoltare a comunei Victoria prevede folosirea la maxim a uneia dintre resursele comunei: bălțile. Pe o suprafață de 7 hectare s-a propus acum vreo zece ani amenajarea unei ferme de creștere a puilor de baltă. Adică a broaștelor. Niciun francez nu s-a arătat însă dispus până acum să facă investiția promisă localnicilor.

Iaca şi prefectul
Teoretic, prefecții nu mai sunt oameni politici, de 10 ani încoace. Prin urmare, n-au de ce să facă promisiuni, că doar nu candidează la nimic. Și totuși, primul prefect „apolitic”, numit de PNL, Radu Prisăcaru, abia instalat în funcție și a și venit cu idei. Una dintre ele era menită să rezolve problema fundamentală a aeroportului: lipsa spațiului. Aerogara e așezată pe un deal, așa că pista nu poate fi lungită prea mult. Și dacă reîncep să zboare avioanele Concorde și facem vreun zbor transatlantic Iași – New York? E nevoie de pistă lungă. Așa că Prisăcaru a venit cu ideea să mai construim un aeroport, în lunca Bahluiului, pe undeva pe lângă Lețcani. În câmpie, poți face pistă și de 10 km lungime, dacă vrei. Ideea părea bună, până au auzit de ea piloții de meserie, care au râs de era să rămânem fără echipaje la Tarom, că erau să moară de-atâta distracție. I-au făcut o listă lungă de motive pentru care proiectul era irealizabil, chiar dacă ar fi existat banii necesari. Cel mai banal era ceața, care nu iartă nici aeroportul din deal, d-apoi pe unul așezat în lungă.

Investiţii imobiliare
Oricât de ciudat ar părea, ideea lansată de Prisăcaru și la care el însuși a renunțat repede, a fost preluată din zbor după vreo trei ani și amplificată. Un candidat la Primărie, uitat între timp, spunea că Iașul poate să se spele pe cap cu actualul aeroport, ideal fiind să se construiască altul la Podu Iloaiei. Tot Dragoș Dorojan, propunea cumpărarea tuturor terenurilor care înconjoară comunele din jurul Iașului, adică de prin Țigănași, Horlești sau Probota. Acolo primăria urma să aducă investitori străini, iar primarii din Miroslava sau Lețcani și-ar fi vârât gheara în gât de necaz. Cum i-ar fi convins pe acei investitori să se îngroape prin glodurile județului, era mai puțin clar.

Formula 1
O idee mai fermă a avut Bogdan Vâscu, efemer candidat din partea PNȚ-CD. Ajunsese candidat doar pentru că viitorul său socru era șeful filialei județene a partidului, dar asta contează mai puțin. Idei avea. Printre ele, construirea unui circuit de Formula 1 pe traseul Bogonos – Păcurari – Copou – Bogonos. Circuitul ăsta ar fi urmat să aducă zilnic Iașului un profit de 5-6 milioane euro. Nu știm dacă timp de 365 de zile pe an sau numai din când în când 2-3 zile, dar astea sunt detalii. Ca și finanțarea, care ar fi fost asigurată de un partener din Dubai al lui Vâscu. Acesta îi și avertiza pe ieșeni că dacă nu-l aleg primar, mută circuitul la Timișoara, că îi promisese asta lui Gheorghe Ciuhandu, primarul de atunci al orașului de pe Bega. S-or fi certat, mai știi? Că n-am mai auzit nimic de subiectul ăsta.

Tunel iluzoriu
Se zice că găina bătrână face ciorba bună. Poate tocmai de asta unele idei cunosc o a doua sau chiar a treia tinerețe. Prin anii’80, inginerii se gândeau la lărgirea străzii Păcurari, prin demolarea caselor vechi de pe ambele laturi ale sale. În plus, mai la vale pe versant, între Păcurari și Arcu, se voia amenajarea unei noi străzi, care să dubleze Păcurariul. În acest mod, se rezolva orice creștere viitoare de trafic. În loc de treceri de pietoni, urmau să se amenajeze pasaje subterane. Ideea a fost reluată de șefii Consiliului Județean, în 1995. După 9 ani, ea a fost reluată, într-o altă formă, de Dumitru Oprea, acum senator, pe atunci candidat la Primărie. El se gândea tot la o dublare a străzii Păcurari, dar pe dedesubt, prin săparea unui tunel de la Fundație până la Petru Poni. Ideea a rămas strict de campanie, pentru că nimeni nu s-a apucat vreodată să calculeze măcar cam cât ar costa așa ceva.

„Planul Dochia”
Cei doi kilometri de tunel, o investiție care ar fi fost spectaculoasă dacă ar fi fost și realizabilă, au fost o excepție venind din partea unui candidat cunoscut. După cum v-am zis și la început, de regulă partidele mici sunt cele care vin cu idei mari. Firesc, trebuie să compenseze prin spectacular lipsa de notorietate. Partidul Verde l-a scos într-un rând la înaintare, tot pentru primăria ieșeană, pe Alexandru Stănilă. Acesta a propus un proiect unic, „Planul Dochia”. Vă zicem ce zicea chiar autorul că ar însemna, cu chiar cuvintele lui: realizarea de „microcomunități tehnologice în interacțiune cu un centru de comandă printr-un sistem organizat mai aparte”. Adică? Nu știm, căci ați fost răi și nu l-ați votat pe Stănilă. Planul ar fi dus însă la dezvoltarea economică a Iașului într-un singur an, crearea de locuri de muncă pentru toată lumea și reorganizarea din temelii a întreprinderilor mici și mijlocii. Din cauza voastră, dragi cititori alegători, am ratat o ocazie unică.

Ca Amsterdamul
O altă șansă ca Iașul să devină o mega-metropolă a fost ratată tot din cauza dumneavoastră, care nu ați vrut să-l alegeți primari nici pe Ionel Pintilii, candidat din partea PRM. El zicea că Iașul trebuie să aplice modelul de promovare al Amsterdamului, cele două orașe fiind primele în Europa din punct de vedere al numărului de monumente istorice. Mă rog, noi știam că Amsterdamul este cunoscut mai mult prin altceva, iar fetele din vitrinele cartierului roșu nu prea pot fi considerate monumente istorice, am zice noi.

De-a valma
O candidată din partea Partidului Noua Generație – Creștin-Democrat, partidul lui Gigi Becali venea și ea cândva cu idei generoase. Gabriela Boca promitea de-a valma factori mai mici la întreținere, transport public modern sau combaterea cerșetoriei. Cum, în cât timp sau din ce bani, erau și în cazul acestei candidate detalii în care nu era nevoie să intre. Le-am fi aflat dacă am fi ales-o primar. N-a fost să fie. Vorba unei alte candidate, din partea Partidului Inițiativa Națională, medic la spitalul de veseli din Bucium: „Eu înțeleg astfel de proiecte, pentru că le tratez zilnic”. Pe Dorina Donciu am fi votat-o! Dar dacă era, prea tineri pe atunci…