Timp de aproape 200 de ani, capitala Braziliei a fost Rio de Janeiro. Doar că metropola e așezată prea în sudul țării, iar ca să ajungi în capitală venind dintr-unul dintre statele nordice, te costa cât nu făcea. Așa că brazilienii s-au gândit să-și amenajeze o capitală mai spre centrul țării. N-au găsit niciun oraș adecvat, așa că l-au construit de la zero, în vreo 4 ani: Brasilia. Acum, după 56 de ani de când a devenit capitală, Brasilia a ajuns cel mai mare oraș din lume care nu exista la începutul sec. XX. Pentru frumusețea arhitecturii sale, a fost inclus în patrimoniul mondial UNESCO. Ăsta e avantajul de a pleca de la zero: ai loc și timp de toate. Iașul nostru nu a avut soarta asta. Suntem un oraș vechi, în care toate s-au construit pe rând. Unele au fost dărâmate. Altele, n-au fost încă ridicate.

Rușinos
Într-un oraș decent există, de exemplu, bazine de înot. La Iași, imediat după 1990 s-a început construirea unui bazin olimpic. De fapt, trebuia să fie un adevărat complex, pe 4,8 ha din Grădinari. Timp de 20 de ani, s-au dat, cu țârâita, vreo 5,3 milioane de lei. Din 2010, nu s-a mai lucrat nimic, iar scheletul, reprezentând cam 40% din construcție, a devenit adăpost pentru câini vagabonzi și boschetari. Înotătorii ieșeni de performanță nu au unde să se antreneze în tot orașul. Un bazin olimpic are 50 de metri lungime. Cel mai mare bazin din Iași nu are nici 20. Pentru a se obișnui cu un bazin de competiție, înotătorii ieșeni trebuie să facă naveta. Măcar dacă ar trebui să meargă la București, am mai înțelege. Atât se poate în România. Doar Capitala poate avea ceva ca lumea. Dar naveta se face până la Roman. Orășelul are bazin olimpic, ceea ce ditamai Iașul nu s-a învrednicit să aibă. Romașcanii au prins o finanțare guvernamentală de 4,3 milioane lei și l-au făcut. Iașul a fost incapabil să găsească un milion de euro. Iar ca să ne răsucim cuțitul în rană până la capăt, mai spunem că primul campionat românesc de înot a avut loc acum aproape 100 de ani, în 1924, într-un bazin de 50 de metri. Campionatul s-a desfășurat în „metropola” Târgu Mureș. Acum aproape 100 de ani, aveau deja ceea ce noi am și renunțat să mai visăm.

Mândrie locală
În urmă cu 100 de ani, cea mai iubită armă din oștirea română era cavaleria. Iar imaginea ofițerilor cu pintenii zdrăngănind, aruncând ocheade domnișoarelor din parcul Copou era una emblematică pentru Iașul interbelic. Ofițerul își lăsa calul la hipodrom, trecea strada și se plimba pe jos, împăunându-se în uniforma strălucitoare. A, hipodromul era chiar în fața intrării în parc, unde acum se află fostul complex comercial Super Copou și liceul „Garabet Ibrăileanu”. Pe Codrescu și Sărărie erau grajdurile. Unele au ars, altele au devenit sedii de firme. În perioada interbelică, România avea 1,6 milioane de cai. Războiul a redus numărul la jumătate, dar la începutul anilor ’50 se ajunsese la 1,1 milioane de exemplare.

Nici hipodrom
După inaugurarea fabricii de tractoare de la Brașov, s-a decis însă că mecanizarea înseamnă sfârșitul epocii calului, animal „burghez”, care consuma ovăz, în locul căruia putea fi cultivat grâu sau păpușoi. Așa că o jumătate de milion de cai, inclusiv armăsari de prăsilă pentru care România era vestită în Europa au fost efectiv masacrați. Carnea a fost literalmente aruncată la porci, iar oasele, aruncate pe câmp. Parizerul „din carne de cal” e doar un mit. Nici măcar salam nu au fost făcuți. A fost sfârșitul hipodromului din Copou. Trecută nebunia anilor ’50-’60, lucrurile s-au mai schimbat. Numărul cailor nu a crescut, dar măcar s-au amenajat noi hipodroame, pentru agrement. Cel de la Iași a fost sub dealul Cetățuia, unde acum funcționează bazarul. A fost închis definitiv în anii 2000, după ce lâncezise ani buni. La acea dată, Primăria spunea că va construi altul. Nu s-a mai întâmplat. Nici hipodrom nu avem. Bine că există la Ploiești. Și noroc că mai sunt ceva cai prin centrele de agrement private din jurul Iașului.

Hochei ioc
Tot în grija inițiativei private a fost lăsată și altă modalitate de agrement căutată mai ales în timpul iernii, când nu prea ai ce face în materie de sport prin Iași. Hai, că vara mai există fotbal, tenis, bicicletă, atletism și așa mai departe. Dar iarna? Că pentru schi nu avem decât pârtia „La zece secunde”, iar pentru patină… N-avem nimic, în afară de patinoarul de la Palas. Iar de patinoar acoperit, nici pomeneală. Asta, deși în Grădinari, acolo unde se tot construiește bazinul de înot, era un proiect. Chiar, cum ar fi oare să avem un patinoar acoperit, cum există la București sau chiar și în orășelul ăla numit Miercurea Ciuc? Bine că într-un orășel vai de capul lui din Transilvania, numit Gheorgheni, există patinoar de 1.000 de locuri, încât CS Progym poate juca în liga națională de hochei. Gheorgheniul nu are nici 20.000 de locuitori. Cum oare de ei și-au permis? Cum poate o țară ca Estonia, de o cauți pe hartă, să aibă vreo 20 de echipe de hochei, iar România doar 7? Și să nu ziceți că Estonia e mai la nord, e mai frig și au tradiție. Echipe de hochei au și țări precum Azerbaidjanul, Kazahstanul sau Israelul. Iar dacă și în Israel e frig…