„Când mergi prin furtuna / Ține-ți capul sus / Și nu-ți fie teamă de întuneric / După furtună / E cerul auriu / Și cântecul argintiu al ciocârliei / Mergi prin vânt / Mergi prin ploaie / Chiar dacă visele îți sunt spulberate / Mergi, mergi, cu speranță în inimă / Și nu vei merge singur niciodată / Nu vei merge singur niciodată…”. Recunoașteți versurile? Dacă le-am fi scris în engleză, ar fi fost poate mai clar, dar am preferat să le traducem în românește. Sunt versurile celui mai cunoscut imn al vreunei echipe de fotbal, „You’ll Never Walk Alone”, pe care-l puteți auzi la orice meci al clubului Liverpool. Ca spectator, chiar fan al adversarilor să fii, nu poți să nu fii impresionat atunci când auzi zeci de mii de oameni cântând într-un singur glas, chiar și atunci când echipa este condusă la trei goluri diferență. Imnul este una din armele secrete ale oricărui club de fotbal. Iar englezii sunt regii neîncoronați ai muzicii de stadion.

Cel mai vechi
Începutul în acest domeniu a fost făcut chiar de englezi. Nu de Liverpool, ci de Norwich City, echipă aflată acum în prag de retrogradare, al cărei cea mai bună poziție în clasament din istorie a fost locul 3 și care a câștigat de doar două ori Cupa Angliei, ultima oară acum 30 de ani. „On the Ball, City”, imnul echipei, a fost compus, se crede, imediat după înființarea acesteia, în 1902. Sigur era cântat în 1905, ceea ce-l face cel mai vechi imn al vreunei echipe de fotbal. Mult mai recent, dar cel mai cunoscut imn fotbalistic este melodia de care am pomenit la început, „You’ll Never Walk Alone”. A fost compusă la finalul războiului, pentru un musical, „Carousel”. N-avea nicio treabă cu fotbalul. Era o poveste de dragoste, adaptată după o piesă de teatru ungurească, din 1909. N-am putea să vă spunem de ce, dar fanilor Liverpool le-a plăcut melodia compusă de Richard Rodgers și Oscar Hammerstein, probabil pentru mesajul transmis, ușor adaptabil la fotbal. Un fel de „câini până la moarte și dincolo de ea”. Dar despre ai noștri, mai târziu nițel. La urma urmei, ce poate spune mai mult un suporter echipei sale favorite, decât că-i va fi alături, indiferent de rezultat? Melodia s-a consacrat ca imn al Liverpool prin 1965.

Bătălia cântecelor
Ar putea spune, de exemplu, „Voi face mereu baloane de săpun”. De fapt, asta au cântat fanii West Ham United celor de la Liverpool, în timpul finale Cupei Angliei din 2006. West Ham a condus cu 2-0, a fost egalată și apoi a preluat conducerea cu 3-2. Fanii Liverpool au început să cânte imnul echipei, iar cei ai West Ham le-au răspuns în zeflemea cu imnul lor. Până la urmă, a fost 3-3, iar Liverpool a câștigat la penalty-uri. Ceea ce nu i-a împiedicat pe fanii West Ham să cânte în continuare. N-am reușit să înțelegem legătura dintre baloanele de săpun și dragostea pentru echipă, dar recunoaștem că nici umorul englezesc nu-l prea pricepem. Totuși, e interesant să ai ca imn un astfel de cântec, nu?

Englezii sunt baza
Am văzut cândva un clasament al celor mai reușite imnuri ale unor echipe de fotbal. Regăseai în el aproape întreaga primă ligă engleză. Chelsea defilează cu „Blue Day”, care se poate traduce fie printr-un îndemn adresat jucătorilor de a face adversarilor ziua tristă, fie printr-o referire la tricourile albastre ale echipei. Suporterii Leeds United cântă „Mărșăluind împreună”, cei ai Manchester United – „Glory, Glory”, iar Everton – „Z-Cars”. De fapt, o fredonează de o jumătate de secol, pentru că nu are versuri. E o melodie cu un aer scotian, cântată din cimpoi și tobe. Sună săltăreț și optimist. Nu la fel de săltăreț ca celebrul „tap tap tap ta ra rap tap tap” cântat pe stadionul Stelei, dar cam în stilul ăla.

Melodii alerte
O melodie săltăreață și-a ales și Juventus Torino ca imn. De fapt, e atât de vioaie, încât e imposibil de cântat de către suporteri. Aceștia abia dacă reușesc să cânte începutul refrenului, „Juve, storia di un grande amore” și finalul acestuia, „Juve per sempre sarà”. Pentru restul, există boxele stadionului. De altfel, multe cluburi au mers pe rețeta asta: melodii vioaie sau marțiale. Cum este imnul Barçei. Compus în 1974, cu ocazia celei de-a 75-a aniversări a clubului, a fost cântat pentru prima oară în noiembrie, de către 3.500 de oameni. Performanța nu a mai putut fi egalată, din același motiv cu cel întâlnit în cazul imnului lui Juventus. E greu ca un stadion întreg să cânte o melodie într-un ritm dance spre marș militar. Suporterii se mulțumesc cu bucăți de strofe, cele ale căror cuvinte le merg cel mai mult la inima lor catalană. „Una bandera ens agermana / Blaugrana al vent / Un crit valent / Tenim un nom el sap tothom: / Barça, Barça, Baaarça!”, adică „Un steag roș-albastru / Flutură în vânt / Un strigăt viteaz / Avem un nume pe care-l știe oricine / Barça, Barça, Baaarça!”.

Cel mai vechi e la Cluj
Ei, dar dacă mai vorbim prea mult de alții, ne mai trebuie o pagină de ziar și nu mai terminăm. Hai să vedem cum stăm noi. Ei bine, noi nu avem tradiția fotbalistică a Angliei. Normal, de altfel, câtă vreme englezii sunt cei care au inventat fotbalul. Nici ei nu au tradiția noastră în oină. E drept, probabil că nici nu au auzit de sportul ăsta. Cel mai vechi imn al vreunei echipe românești este cel al Unversității Cluj, „Haide, U!”. A fost compus în 1943. Pe atunci, „U” Cluj juca în exil, la Sibiu, pentru că orașul natal al echipei era ocupat de Ungaria horthystă. Era război, iar acest lucru se simte și acum din muzica imnului, mai potrivită unui marș militar decât unui imn, dar el a rămas peste ani și se cântă și acum. Se cântă de suporterii unei echipe care, în cei aproape 100 de ani de istorie, a câștigat un singur trofeu, Cupa României, în 1965.

„Campioana unei mari iubiri”
E greu de făcut un clasament al celor mai frumoase imnuri ale echipelor românești. În materie de muzică, gusturile nu se discută, iar când vine vorba de fotbal, cu atât mai puțin. Nu credem totuși că greșim prea mult dacă așezăm pe podium trei echipe, fără a ne gândi că una este prima, iar alta a treia. În ordine alfabetică a imnurilor, primul ar fi cel al lui Dinamo, „Câini până la moarte”. Ca să fim puțin ironici, am putea spune că în timp ce echipa se pregătește pentru participarea la Liga Campionilor, suporterii dinamoviști pot cânta. E un imn frumos, chiar dacă vechimea lui este nesemnificativă. „Universitatea” Craiova și Rapid ar fi celelalte două echipe de pe podiumul imaginar al imnurilor fotbalistice autohtone. Puțini suporteri ai Craiovei știu din imn altceva decât refrenul. Strofele imnului vorbesc despre orice, de la Maramureș la Jiu și nunți, mai puțin despre echipă. Refrenul însă a consacrat porecla neoficială a echipei: „Oltenia, eternă Terra Nova / Un cântec are astăzi și-n priviri / Hai Universitatea! Hai Craiova! / Tu, campioana unei mari iubiri!”. Imnul a fost compus în 1983, pe versurile lui Adrian Păunescu, într-un moment în care Craiova se afla la apogeul său. Ulterior, a mai compus și Tudor Gheorghe un imn, „O iubire alb-albastră”, dar nu a avut același succes. Ca să nu zicem că aceleași culori le arborează și ieșenii, cu aceeași mândrie.

„Suntem peste tot acasă”
Tot Păunescu a compus și versurile imnului Rapidului, care a concurat cap la cap cu cel al Craiovei într-un sondaj online pentru cel mai frumos imn al vreunei echipe. Ca și Craiova, Rapidul are suporteri înfocați, care-și urmează echipa și în Liga a 5-a, dacă este cazul. În interpretarea lui Victor Socaciu, versurile „Suntem peste tot acasă / Ușile ni se deschid / Nu-i echipă mai frumoasă / Și iubită ca Rapid” au prins. Nu a prins ultima strofă a imnului, scrisă în stilul odelor închinate lui Ceaușescu.

Adaptare
Din acest punct de vedere, despre echipa Iașului nostru nu se poate spune mare lucru. În general, la meciurile CSMS Iași se cântă o variantă adaptată a clasicei „Iașule, mândră cetate”. Nu este însă un imn oficial. Sunt și alte melodii cântate de suporterii ieșeni, majoritatea manifestări ale nostalgiei după vechea echipă. Iubirea alb-albastră ieșeană este îndreptată spre vechea Politehnică, nu spre mai noul CSMS. Tradiția acestuia datează din 2010. Adică nici măcar nu a depășit copilăria.