La început, a fost omul din peșteră. Apoi a apărut ideea de familie, de gintă și de trib. Apoi satul, ca moșie personală a șefului. Apoi, când statul a devenit tot mai complex și nu mai putea fi administrat ca o simplă gospodărie, iar noțiunea de democrație a început să aibă sens, rolul statului s-a schimbat. Și a apărut statul-jandarm. Lua taxe de la oameni, se ocupa de armată, poliție și funcționari, iar în rest, fiecare pe cont propriu. Ideea n-a mai mers în momentul în care statul și-a dat seama că are nevoie de oameni calificați și sănătoși, așa că statul a luat asupra lui și cheltuieli gen învățământ și sănătate, născându-se statul bunăstării, care se îngrijea să dea oricui șansa să-și croiască un viitor. Rămăsese nerezolvată însă problema săracilor, pentru care viitorul însemna să aibă de mâncare și a doua zi. Pe nesimțite, statul a devenit asistențial, obligându-se să țină în viață pe toată lumea, la un nivel minim, dacă mai mult nu se poate.
Sumă mare
Partea proastă în privința săracilor e că sunt mulți și oricât de puțin ai da fiecăruia, se adună. Iar cum cea mai simplă metodă de a câștiga voturi este să le cumperi, pentru politicieni a apărut tentația simplă de a face cadouri o dată la 4 ani. Și așa, cheltuielile cu protecția socială au tot crescut, căci niciun politician nu are curajul să taie din ele. În România, cheltuielile cu protecția socială se ridică la aproximativ 100 miliarde lei, adică 14,8% din PIB, mai mult decât pentru sănătate, educație, cultură și armată la un loc. Și așa, povara care apasă pe umerii persoanelor active, care produc banii din care se plătesc toate, a tot crescut.
Doar 160.000 lucrează
Nu că protecția socială nu ar trebui să existe, ferească Dumnezeu. Doar că la noi, lucrurile cam sunt făcute cu picioarele. Talentul nostru de a pune căruța înaintea boilor. Știți vorba aia, că dacă vrei să ajuți un flămând, nu-i da pește, ci cumpără-i o undiță. Cu un pește îl saturi azi, dar mâine ce face? Județul nostru are peste 900.000 de locuitori. Doar 160.000 lucrează. 176.000 sunt copii. 173.000, pensionari. Restul de 400.000, o cifră enormă, sunt „alte categorii”.
Mai „bine” decât SUA
Oficial, rata șomajului este la Iași de 4,4%. Sunt doar 13.100 de oameni. Vă vine a crede sau nu, dar stăm mai bine chiar decât Statele Unite, unde rata șomajului e de 5,5%. Cu acești șomeri se cheltuiesc anual 39 milioane lei. Din total, 29 de milioane se duc, în proporții egale, pe plata indemnizațiilor și stimularea firmelor în a angaja șomeri „vechi”. Pentru formare profesională, se cheltuiesc doar 980.000 de lei mari și lați. Adică ai șomeri, dar decât să bagi bani pentru a-i pregăti într-o meserie cerută, prefer să le dai ajutoare. Doar 260.000 de lei se cheltuiesc anual pentru a-i stimula pe șomerii vechi să-și găsească un loc de muncă înainte să le expire termenul de acordare a indemnizației. În aceste condiții, șomerul își termină indemnizația, după care pleacă la țară să-și lucreze palma de pământ rămasă de la părinți și trăiește din ce scoate din ea și din ajutorul social. Pentru societate, e pierdut, pentru că nu produce decât ca să trăiască el, nu și alții pe lângă el. Să ne mai mirăm că pensia medie în Iași este de doar 868 de lei? Sau că pensia foștilor CAP-iști e de doar 359 de lei? De unde să poți da mai mult? Stimularea firmelor pentru a angaja șomeri „vechi” e poveste. Nu face decât să prelungească durata medie a șomajului. Ca patron, prefer să las șomerul să se „învechească”, pentru a lua bani de pe urma lui.
De trei ori bugetul
Că ziceam de ajutor social. În județ avem 8.250 de beneficiari, asta însemând familii, pentru care se cheltuiesc anual 22,7 milioane lei. Nu pare mult, dar se adună. Per total, diversele cheltuieli cu protecția socială, însemnând vreo 6 categorii de cheltuieli cu șomajul, plus pensii, plus alocații pentru copii, indemnizații de creștere a copilului, stimulente pentru familiile monoparentale, alocații pentru susținerea famililor, ajutoare sociale, funcționarea singurei candine sociale din județ, aia de pe Sf. Andrei, ajung la aproape 2 miliarde de lei anual. De peste trei ori întregul buget al municipiului Iași. Banii pentru o treime din autostrada de care tot vorbim. Nu mai bine cumpărăm undițe?
