Filiala ieşeană a UNPR nu se poate plânge că duce lipsă de motoare electorale, avându-i la vârful său pe Mircea Manolache şi Vasile Puşcaşu, unul şef peste taxiuri, celălalt furnizor de autobuze ce merg şi fumegă întocmai ca Mocăniţa. Nu foarte vizibili în spaţiul public, cei doi se înţeleg de minune în garajul partidului, unde mai înlocuiesc câte o piesă, mai spală câte o lunetă, ţintind cu toată seriozitatea măcar câteva funcţii de consilieri locali şi, de ce nu, chiar de primar, dacă doamna Bogdănici va fi preferată de ieşeni. Deocamdată, printre leviere şi chei franceze, Manolache şi Puşcaşu pregătesc startul de campanie.
Mircea Manolache: – Vasile, de data asta chiar trebuie să ne mobilizăm. Turăm motoarele la maxim, s-a înţeles?
Vasile Puşcaşu: – Aoleu, pe mine să nu te bazezi. Dacă forţez un pic pedala la autobuzele mele, transform şoferii în fochişti. Parcă-i şi văd cu feţele înnegrite de funingine, ca nişte mineri ieşiţi din şut.
M.M.: – Nu-i nici o problemă, le dai pauză jumate de oră pe zi şi-i trimiţi la spălătoria mea. Ţi-i fac ca noi, o să zici că-s piloţi pe Lufthansa. Dar mai bine hai să discutăm despre ce vom face în campania asta. Eu, personal, n-am nici o idee mai şmecheră, mai progresistă, cum ne pretinde însăşi denumirea partidului.
V.P.: – Mircea, te speria, măi băiete, treaba e foarte simplă. E ca la şoferie, iar aici chiar că te pricepi. Întâi reglezi scaunul de şef, apoi oglinda retrovizoare care îţi spune în fiecare dimineaţă cât de deştept eşti. Desigur, îţi montezi şi centura de siguranţă, ca să n-ai probleme cu cine ştie ce nebun de la fisc. Deja eşti pregătit de drum, înţelegi?
M.M.: – Da, dar pe cine mai iau în taxi? Mă refer la candidaţi, pe cine să aleg?
V.P.: – Ai spus cuvântul magic: taxi! Cel mai bun client e candidatul care face cursa cea mai lungă, nu? Şi, evident, care are şi bani să plătească.
M.M.: – Eh, lasă-mă, dacă ar fi atât de simplu, m-aş descurca. Dar, uită-te la madam Bogdănici, din salariul ei amărât de doctor, nu-i ajunge de o cursă nici până la Paşcani.
V.P.: – Nu-i nimic, te mai uiţi şi la client. Dacă-l vezi cu obraz subţire, îi ceri doar un avans şi restul să ţi-l dea la salariu. Aşa îţi fidelizezi clienţii, înţelegându-i când e vorba de parale.
M.M.: – Îmi place cum gândeşti, Vasile. Nici n-aş putea spune că eşti şef de autobază. Pentru că mi-ai luminat cât de cât mintea, hai să facem o tură prin oraş, să exersăm tehnicile de care spuneai. Dacă n-ai acum bani la tine, nu-ţi fă griji, o să-mi plăteşti după alegeri.
