„Dansul sportiv este a doua mea viaţă!“

O fire energică, independentă, uneori încăpăţânată, dar cu capul pe umeri, Ivona Curcă, elevă în clasa a XII-a la ,,Colegiul Naţional” din Iaşi, practică dansul sportiv de performanţă încă de la vârsta de patru ani.

,,Datorită energiei mele, bunica mea m-a îndrumat spre această lume a dansului sportiv. Iniţial, dorinţa ei a fost de a-mi oferi posibilitatea să îmi formez o ţinută frumoasă, elegantă şi în acelaşi timp prin dans să îmi pot consuma energia într-un mod util şi plăcut. Pornind de la această idee, am ajuns să practic acest sport de mai bine de 14 ani, devenind astfel a doua mea viaţă”, ne mărturiseşte tânăra.

#gallery-1 {
margin: auto;
}
#gallery-1 .gallery-item {
float: left;
margin-top: 10px;
text-align: center;
width: 33%;
}
#gallery-1 img {
border: 2px solid #cfcfcf;
}
#gallery-1 .gallery-caption {
margin-left: 0;
}

Dansul sportiv, care cuprinde două secţiuni, Standard  şi Latino, este un sport de echipă, în care înveţi să te coordonezi cu partenerul. Orele petrecute împreună creează acel raport de „frate-soră“, succesul şi eşecul fiind împărţite astfel în doi.

O fire ambiţioasă, Ivona vrea să se impună prin propriile fapte. Nu îi plac ocolişurile şi ambiguităţile şi de aceea mulţi o consideră a fi o persoană prea raţională.

,,Am învăţat să lupt pentru ceea ce îmi doresc, să maschez oboseala şi emoţiile prin zâmbete, dar cel mai important e faptul că am învăţat ce înseamnă să fii puternic, acest sport reprezentând un factor principal al maturizării mele”, ne declară ea.

Ivona confirmă faptul că sunt destui tineri care ştiu de mici ce vor să realizeze în viaţă şi care fac totul pentru a-şi atinge scopul propus.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *