Habar n-aveaţi voi, dragi cetitori ai slovelor noastre, cât romantism zace în sufletul unui candidat la prozaica funcţie de primar al Iaşului. Ne gândim, desigur, la domnişoara Anca Preda, cea care a fost protagonista unei sesiuni foto preelectorale, întruchipând o Veronica Micle rătăcită pe cărările tainice ale codrilor de aramă. Între două mahalageli prestate cu patos la şedinţele Consiliului Local, firava orhidee a politicii ieşene a găsit timp pentru a-şi înfrumuseţa pagina de Facebook cu lirica Glossei eminesciene: „Viitorul şi trecutul Sunt a filei două feţe, Vede-n capăt începutul, Cine ştie să le-nveţe”, dar şi ”Tot ce-a fost ori o să fie, În prezent le-avem pe toate, Dar de-a lor zădărnicie, Te întreabă şi socoate”. Bravo!
Anton Doboş și Mihaela Popa suspină după farmecul discret al burgheziei parlamentare. Singurătate în doi
Deşi au prestat o intensă activitate de lobby pe lângă şefii organizaţiei locale, dar şi la cei de la Bucureşti, senatoarea Mihaela Popa şi deputatul…