Deşi nu mai puţin de 13 candidaţi îşi anunţaseră intenţia de a câştiga fotoliul de primar al Iaşului, în final au rămas în cursă doar 10 negri mititei, lui Radu Plămădeală (M10), Sorin Bălănescu (Partidul FAPTA) şi Ionel Pintilii (PND) fiindu-le respinse dosarele pe motiv că n-au reuşit să strângă numărul necesar de semnături de susţinere, minim 3.035. De exemplu, Plămădeală s-a prezentat cu 1.021 de semnături, iar Bălănescu a pus pe masă doar 66 de adeziuni. După ce au aflat că au picat la examenul Biroului Electoral Judeţean, cei doi s-au întâlnit într-o cafenea pentru a-şi pune la punct viitoarea strategie politică.
Radu Plămădeală: Domnu’ Sorin, nu ştiam unde preferaţi să staţi, mai la fereastră sau mai la separeu, aşa că încă n-am ocupat vreo masă.
Sorin Bălănescu: Foarte bine ai făcut, băiatule, se vede că ai şcoală pe tine. Hai să stăm la bar, eu sunt mai proletar, îmi place să beau berea la botul calului. Ce faci, ţi-ai mai revenit din mizeria făcută de golanii ăştia de la biroul electoral?
Deocamdată, nu prea. După cum ştiţi, am lucrat zece ani la Londra şi încerc să mă reobişnuiesc cu regulile româneşti. Până una, alta, fac eforturi să reînvăţ să conduc cu volanul pe stânga.
Nu-i nevoie, omule, dacă tu eşti candidat de dreapta, rămâi cu volanul pe dreapta. Ia-o pe contrasens, fii luptător, dă-le cu flit la toate regulile româneşti! Uite, eu sunt un tip liber de când mă ştiu, sunt oengist, din asta îmi câştig pâinea. Păi, decât să dau în cap la careva, nu mai bine ies c-o pancardă în stradă şi adun nişte simpatii civile?
Aveţi dreptate, şi doamna Macovei, stăpâna …, pardon, şefa mea, e tot o mare susţinătoare a societăţii civile. Încă din 1990, pe când ancheta studenţii din Piaţa Universităţii, ţinea spiritul civic numai în palme.
Auzi, am înţeles că tu ai strâns vreo mie de semnături. Ştii la ce mă gândeam? Dacă te uneşti cu mine şi cu Pintilii ăla de la PND, naiba ştie ce-o mai fi şi aia, şi tot facem vreo 2.000 de susţinători. Ştiu că e târziu acum, dar, pe viitor, cine ştie, poate o punem de-o mare alianţă. Ne facem o titulatură din aia şmecheră, ca la firmele de avocaţi din America: Bălănescu, Plămădeală, Pintilii şi asociaţii.
De ce nu eu primul? Că doar am strâns cele mai multe semnături.
Bine, măi, hapsânule. Eram sigur c-o să fii chetros. Păi, ce fel de diasporean eşti tu, dacă nu trimiţi nişte semnături acasă, la tata Bălănescu? Numa’ de vorbe sunteţi buni! Hai, ia-ţi ţara şi cafeaua înapoi, dar lasă-mi mie bacşişul, măcar unui oengist să-i faci un pustiu de bine.