Omul de afaceri Liviu Munteanu, un împătimit al popularului joc rummy, organizează în ultima decadă a acestei luni, mai precis în perioada 20 – 22 mai 2011, un campionat regional de rummy în clubul exclusivist „Bridge Club & Rummy”, situat în zona Gării nr. 18, lângă Vama Veche (vis-a-vis de Topaz).
„Joc rummy de mai bine de două decenii. Acest joc mă caracterizează şi reprezintă viaţa mea. Am dorit întotdeauna să am un club al meu, unde să mă desfăşor şi să socializez cu amicii şi cunoştinţele mele. Rummy este un joc minunat. Numai cine n-a jucat niciodată, nu poate spune cu adevărat ce reprezintă acest joc. Pe internet poţi accesa orice fel de jocuri, însă a-ţi privi adversarul în ochi e un lucru unic. Jocurile de societate înseamnă provocare, curajul de a întâlni oameni noi şi de a-ţi face prieteni adevăraţi”, spune Liviu Munteanu, patronul Bridge Club & Rummy.
Istoria jocului: totul despre rummy ori rummy
Jocul este cunoscut sub mai multe denumiri cum ar fi: remi, rummy, rummi, remy sau rumi. În România denumirea cea mai populară este „remi”, însă, în străinătate, se foloseşte cuvântul în limba engleză „rummy”.
La ora actuală sunt trei teorii principale şi trei ţări care încearcă să dovedească că jocul de remi a pornit de la ele.
Teoria spaniolă spune că originea jocului este iberică, prima oară fiind numit „Conquian”, semnificând “cu care” în limba spaniolă. De aici, se spune, jocul s-ar fi mutat în Mexic. Alţii pretind că totul a pornit de fapt din Mexic, în jurul anilor 1800, iar ulterior s-ar fi extins spre Texas unde remi şi-a schimbat numele în “Cooncan” sau “Conkin”. Pentru ca povestea să devină şi mai picantă alţii afirmă că jocul ar fi trecut prin Anglia unde a fost denumit “rum”, termen folosit în Anglia pentru “homosexual” sau “ciudat”.
Teoria chinezească spune că jocul aparţine de fapt asiaticilor care au dat startul acestuia în jurul anilor 1800. Pe de altă parte, francezii afirmă că remi a pornit de fapt de la poker care se joacă cu cărţi de joc. Este drept că, atât remi cât şi poker au unele asemănări şi desigur tot atâtea diferenţe iar scopul şi targetul jucătorului este pe cât de asemănător, pe atât de diferit, încât nimeni nu mai ştie ce să creadă despre această teorie. Jocul de remi a devenit, în ultimul timp foarte căutat pe internet deoarece la el pot participa jucători din toată lumea.
Remi, rummy sau rummi ?
Înainte de toate dorim să lămurim un lucru. Cum e corect: remi, rummy sau rummi? La nivel internaţional se foloseşte cuvântul „rummy” care este echivalentul românescului „remi”. Din aceste două cuvinte au apărut şi alte derivate cum ar fi „rummi” sau altele. Toate aceste cuvinte reprezintă unul şi acelaşi lucru, jocul de remi. Pe Internet găsim mai multe tipuri de remi dar cele mai frecvente sunt: Traditional Rummy, Gin Rummy, Oklahoma Gin Rummy, Kalooki 51, Kalooki 40. Fiecare din acestea sunt foarte simplu de învăţat şi de pus în practică. Mai multe veţi putea descoperi şi la Campionatul regional din perioada 20-22 mai a.c., de la Bridge Club & Rummy. Mult succes!