Anunţul Făcut de ”Firicel” din ”Las Fierbinţi”: ”Mă despart de…”

Actorul Toma Cuzin, cel care îl interpreteză pe îndrăgitul ”Firicel” din ”Las Fierbinţi” trece printr-o perioadă grea. El a fost nevoit să ia o decizie, după o îndelungată perioadă de gândire!

”Firicel” renunţa la o garsonieră contractată printr-un credit în franci elveţieni, pentru că acum valorează mai puţin de jumătate din câţi bani mai are de dat băncii. Actorul este o victimă a creditelor în franci şi printre primii beneficiari ai legii dării în plată. ”Firicel” şi-a anunţat public prietenii de decizia luată, pe reţeaua de socializare. ”Vreau sa va spun ca astazi am luat o decizie care, pe de-o parte, ma intristeaza, iar pe de alta parte, ma elibereaza de o grea povara. Scriu acest mesaj din solidaritate faţă de toţi românii care se confruntă cu problema băncilor şi creditelor luate în franci elveţieni. Cei care au luat aceste credite n-au avut nicio şansă… Au fost victimele campaniilor agresive de inducere în eroare a populaţiei cu privire la moneda francului elveţian. Îi înţeleg şi ei sunt cei care au nevoie de ajutor din partea noastră, a societăţii. Problema acestor credite e cunoscută. Personal, în 2007 am contractat un credit de 80000 CHF şi mi-am cumpărat o garsonieră. În prezent, după aproape 9 ani, trebuie să mai plătesc băncii tot aproximativ 90000 de CHF, plus dobânzi şi comisioane. Pare un paradox, nu? Garsoniera nu mai valorează jumătate din această sumă. Cum vă spuneam, am luat o decizie, aceea de transmite băncii o notificare de dare în plată. Decizia mă întristează pentru că mă despart de un bun de care mă leagă atâtea, însă mă eliberează de povara acestui contract de credit care îmi răpeşte energie, timp, libertate şi mă împiedică să mă bucur de viaţă. Vreau din tot sufletul să îmi fac publicul fericit, să mă dăruiesc lui fără rezerve şi pentru asta trebuie să fiu liber, să elimin orice factor care m-ar putea împiedica să reuşesc. De asemenea, ţin neapărat să le mulţumesc domnilor avocaţi ‪#‎GheorghePiperea‬ şi ‪#‎RazvanBarac‬, pentru suportul acordat pro bono. Fără profesionalismul dumnealor nu aş fi reuşit. Tot ei m-au ajutat să câştig şi un proces cu banca în 2015, legat de acelaşi contract. Acum mă întreb ce ar trebui să răspund dacă banca îmi va trimite o somaţie cu „Bă’, eşti nebun?!”… cred că sigur voi spune „Bă, eşti proastă?!”

sursa: cancan.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *