Zilele trecute, Călin Popescu Tăriceanu a descălecat pentru a doua oară la Iaşi în ultima lună, de data asta pentru a participa la lansarea candidaţilor judeţeni ai ALDE la alegerile locale. Dacă precedenta vizită a fost prilejuită de prezentarea, într-un cadru restrâns, a candidatului Radu Botez la Primăria Iaşului, de data asta cei de la ALDE au preferat generoasa sală a Teatrului Luceafărul pentru a-şi expune pe larg intenţiile electorale. Cât timp actorii politici s-au produs pe scenă, am lecturat în diagonală micul jurnal personal al preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
- Când mă gândesc că iar trebuie să mă duc la Iaşi, în insula aia de plictiseală, îmi vine să-mi iau câmpii. Iar trebuie să stau la masă cu Radu Botez, care, deşi are cetăţenie germană şi se declară filosaxon, vorbeşte în haiku-uri. Dar, stai, că, din câte am înţeles, o să fie prezent şi Vasile Astărăstoaei, doctorul ăla care pare coborât direct de pe frescele institutului Mina Minovici. Noroc cu Varujan, care ne va mai încânta un pic cu nişte bancuri armeneşti de ultimă generaţie, culese direct din matinalul de la Radio Erevan.
- Un motiv în plus să mă pună pe gânduri organizaţia ALDe de la Iaşi: au organizat întâlnirea cu candidaţii noştri într-o sală a unui teatru de păpuşi şi marionete. Cred că ori oamenii ăştia sunt excesiv de profunzi în ale politicii, ori, pur şi simplu, n-au găsit măcar o sală de restaurant liberă în weekend. Eu înţeleg că a început sezonul nunţilor şi nu mai poţi găsi disponibil nici măcar o sală de cantină, dar chiar să ne pună să rostim discursuri credibile împiedicându-ne în sforile şi arlechinii din recuzita teatrului? Unde mai pui că, în timp ce-mi pregăteam alocuţiunea în culisele teatrului, am zărit masca şi pălăria lui Zorro agăţate într-un cuier. Să se fi dat şi Zgonea în spectacol pe aici?
- Până la urmă, întrunirea de la teatrul pentru copii a ieşit mai bine decât m-aş fi aşteptat. Mi-am dat seama că oamenii au avut dreptate în privinţa alegerii acestei locaţii. Am fost aplaudat la scenă deschisă şi ovaţionat minute în şir, ceea ce mi-a plăcut, fireşte. Înseamnă că publicul şi-a păstrat acea inocenţă specifică vârstei fragede, semn că suntem o formaţiune tânără şi entuziastă. Chiar îmi pare rău că n-am adus de la Bucureşti nişte acadele, să le împart prin sală. Dar măcar tot le-am făcut vreo două – trei bezele, de la tribună, pour la bonne bouche.