LIDIA BUBLE a vorbit spre faptul că a slăbit PREA MULT în ultima vreme: „Sper să nu fie…”

În ultima vreme Lidia Buble a primit mii de critici din partea fanilor care au observat că artista a început să slăbească foarte tare, unii dintre ei bănuind-o de anorexie.

Pentru a îl linişti în această privinţă, artista şi-a rupt din programul său şi aşa extrem de ocupat, pentru a le explica celor care o admiră ce se întâmplă de fapt cu ea.

„Am slăbit foarte mult. Şi acum am trei zile, spre exemplu, de când n-am mâncat deloc. În ultimul an am slăbit 15 kg, dar nu e cură, Doamne fereşte! Nu vreau să mai slăbesc. Am ajuns la 45 de kg. Începuseră să mi se vadă foarte tare coastele şi au scris că e anorexie. Nu cred că e anorexie. O să pun mână să mănânc zilele acestea. La ultimul concert mi s-a făcut rău pe scenă şi n-am mai putut continua concertul şi am plecat la ultima piesă. Am avut nevoie de nişte intervenţii medicale. Lui Răzvan nu i se pare că el mă vede zilnic în casă şi cred că nu-şi da seamă”, a spus cântăreaţa la un post TV.

 Lidia Buble este din Deva, are nouă fraţi şi face parte dintr-o familie de penticostali. După colaborarea cu Adi Sînă pentru piesa „Noi simţim la fel”, melodia artistei a fost folosită de premierul Victor Ponta în campania electorală în cursa pentru funcţia de preşedinte. Lidia Buble are o relaţie de mai multe luni cu Răzvan Simion.

SURSA: CANCAN.RO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *