Fundaţia Sportului Ieşean a câştigat procesul intentat Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, după ce magistraţii de la Tribunalul Iaşi au admis recursul la contestaţia formulată de Fundaţie împotriva executării silite şi a popririi puse pe conturi.
Anul trecut, reprezentanţii Fundaţiei Sprotului Ieşean au contestat executarea silită începută de consilierii judeţeni pentru banii Politehnicii Iaşi.
Consiliul Judeţean a solicitat poprirea veniturilor şi disponibilităţilor băneşti prezente şi viitoare deţinute şi datorate cu orice titlu debitorului FC Politehnica Iaşi SA.
Potrivit CJ, gruparea care a activat în Liga I datora bani instituţiei, ca urmare a contractului de asociere în participaţiune încheiat în anul 2006. Atunci, Primăria şi Consiliul Judeţean, prin reprezentanţii lor, s-au asociat cu clubul Politehnica Iaşi. Contractul prevedea asigurarea unor sume de bani echipei de fotbal, respectiv municipalitatea furniza 300.000 de lei, în vreme ce reprezentanţii judeţului ar fi trebuit să achite 100.000 de lei. Oficialii clubului ieşean ar fi trebuit să desfăşoare activităţi economice şi să pună la dispoziţia asociaţilor industria sa.
Olteanu acuză CJ-ul că a umblat la banii Fundaţiei
Viceprimarul Romeo Olteanu, care a fostul şeful Fundaţiei în momentul punerii popririi pe conturi, a declarat că reprezentanţii CJ au luat deja banii din conturi.
“Cei de la CJ, în complicitate cu banca, au luat deja 700.000 de lei din contul nostru. Faptul că am câştigat procesul este o veste bună pentru noi şi pentru toţi sportivii Iaşului, dar probabil că va trebui să dăm din nou în judecată Consiliul Judeţean, ca să ne recuperăm acei bani. Aşteptăm să primim sentinţa, după care vom vedea ce este de făcut. Oricum, CJ a luat de la noi nişte bani în contul datoriei unei echipe care nu avea legătură cu fundaţia”, a spus Romeo Olteanu.