Şi, pentru că e vară şi ne plac şpriţurile uşoare, estivale, ne-am gândit să mai răsfoim un pic prin bibliotecă, în căutare de senzaţii culturale catifelate. Printre atâţia Dostoievski şi Proust greoi şi lipsiţi de buchetul care să-ţi înfioare gustul, am nimerit peste un fragment din cartea Autoportret al junei liberale Alexandra Gugiuman, cea la a cărei lansare a fost îndeplinit cu prisosinţă cvorumul de parlamentari iubitori de imagine mondenă. Iată ce frumos gâlgâie textul printre coperţile lucioase: “Îţi spun toate astea văzându-te gol, cu silueta ta perfectă, privindu-mă atent și așteptând ca soarele să apună pentru a fi din nou împreună. Să fim unul lângă altul. Aproape. Înghit în sec. Te-aș gusta, însă…nu pot! Răbdare…diseară ne vom revedea și mă voi lăsa din nou pradă ție, paharule de vin, amant perfect și prieten desăvârșit ce va avea mereu răbdarea să mă asculte până la ultima picătură din sticla ce va lăsa loc alteia…” Ei, aşa că merită degustarea din pocalul literaturii neoliberale? Frăgezime şi senzualitate de iulie, ţi se topeşte în gură fructul oprit, nu altceva!
Ligia Munteanu, aflându-se în culisele unui nou reportaj de senzaţie. Varză la TVR
Plecarea Ligiei Munteanu de la elegantul pupitru al Telejurnalului TVR a transformat-o pe aceasta într-o femeie gospodină. Recent, în cadrul unei ediţii a noii emisiuni…