Sportiva legitimată la clubul CSM-CSS Unirea Iaşi, Irina Dorneanu, a câştigat medalia de aur în proba de 8+1 feminin la Campionaul European de canotaj de la Plovdiv.
Echipajul României a fost format Maria Bursuc, Ionelia Zaharia, Cristina Grigoraş, Irina Dorneanu, Adelina Cojocariu, Andreea Boghian, Roxana Cogianu, Eniko Mironcic şi Teodora Gidoiu.
După această performanţă reuşită de Irina la Europene, antrenorul Ioan Lazariuc a declarat că îi va fi din ce în ce mai greu să o convingă pe sprotivă să nu părăsească Iaşul.
„Mă bucur foarte mult pentru Irina, care a obţinut o mare performanţă. Irina şi Mihaela Petrila sunt doua fete serioase şi muncitoare. Am avut încredere în ele, am muncit foarte mult şi acum iată că apar şi rezultatele. Nu ştiu cum vom mai putea să le ţinem la Iaşi. Îmi pare rău că Mihaela Petrila nu a mai prins barca de 4, pentru că ea era titulara acolo”, a spus Ioan Lazariuc.
Mihaela Petrila a fost scoasă în ultimul moment din echipajul de 4 vâste, fiind înlocuită de campioana europeană Nicoleta Albu. Mihaela a fost mutată la proba de schif simplu, unde s-a clasat a patra în semifinala câştigată de lituanianca Donata Visikaite, iar în finala B a terminat a cincea, reuşind o performanţă remarcabilă pentru o debutantă la această probă.