Iașul, la fel ca multe alte orașe ale lumii, a generat și a întreținut câteva legende urbane, cunoscute de aproape toți localnicii. Poveștile se bazează uneori pe fapte adevărate, pe coincidențe nefaste sau pe superstiții, fiind îmbogățite cu detalii de fiecare povestitor în parte. Cu cât mai sinistre și înfricoșătoare aceste detalii, cu atât mai cunoscute și apreciate devin legendele urbane. Acestea sunt povești fie amuzante, fie terifiante, care se perpetuează de la o generație la alta, de la un oraș la altul și chiar de la un continent la altul, în funcție de cât de puternică este impresia lăsată asupra celor care le aud.

Atracții turistice
Legendele urbane se spun, de obicei, în tabere, în excursii, în jurul focului, în general pe întuneric, pentru a ”aprinde” atmosfera și a băga puțin frica în oasele celor care ascultă. Multe dintre marile orașe au transformat aceste mituri urbane în instrumente pentru a atrage turiștii dornici de senzații tari și povești sordide. În Londra sau Edinburgh, orașe care abundă în legende urbane de groază, legate de criminali în serie sau vrăjitoare, industria turismului a creat produse speciale. Grupuri mici de vizitatori sunt însoțite de ghizi, în special în perioada nopții, în locuri sinistre din oraș, unde se presupune că au avut loc aceste legende urbane. De multe ori, la finalul poveștii de groază, turiștii sunt speriați de un ”profesionist”, pentru a asigura succesul vizitei.

Povestea Uriașei
Una dintre cele mai înfricoșătoare legende urbane ale Iașului este legată de statuia unei femei tinere, de pe cavoul familiei Rosetti din cimitirul Eternitatea, denumită Uriașa. Potrivit unei variante a legendei urbane, statuia ar aparține unei fete care suferea de gigantism. Fata ar fi avut un apetit de nestăvilit, ajungând să mănânce și oamenii de pe moșia tatălui său. În acel moment, tatăl său ar fi ucis-o, iar statuia ar fi semnul căinței sale. O altă variantă a poveștii susține că fata care suferea de gigantism ar fi omorât accidental mai mulți oameni pe care i-ar fi strâns în brațe, fapt pentru care familia ar fi ucis-o. Totuși, se pare ca varianta cea mai aproape de adevăr este că Uriașa a fost cumpărată de la un maestru din Viena de către Vasile Beldiman și aşezată la cavoul familiei Rosetti cu care acesta era prieten.

”Păgân de slut la faţă”
O altă poveste de groază este legată de casa ultimului călău al Moldovei. Gavril Buzatu, bărbatul care lua viaţa celor care se răzvrăteau împotriva stăpânirii, ar fi locuit într-un conac situat în zona Manta Roșie, construit în secolul XIX.  Despre Gavril Buzatu se spunea că era un fost tâlhar devenit călău ”păgân de slut la faţă, cu o privire fioroasă de te bagă în friguri la cea dintâi căutătură”. Se pare că mai toți contemporanii erau înspăimântați de înfățișarea călăului, dar și de conacul unde locuia. Din păcate, imobilul din Manta Roșie a fost lăsat în paragină, iar astăzi nu mai inspiră frică nimănui. După Revoluție, clădirea a trecut în proprietatea Combinatului de Utilaj Greu Fortus.

Loc de execuții
Povești de groază sunt legate și de numele cartierului Podu Roș. Potrivit unor istorici, în albia râului Bahlui, aproape de Podu Roș, ar fi existat un loc unde erau decapitați boierii care se ridicau împotriva stăpânirii. După execuții, apa râului se colora în roșu, de aici și numele Pod Roș. Alte legende susțin că numele cartierului vine de la multitudinea de bordeluri care funcționau în zonă, și care la intrare aveau felinare de culoare roșie. Mai aproape de adevăr pare a fi o explicație extrem de simplă, aceea că numele cartierului vine de la balustradele podului peste Bahlui, care au fost vopsite în roșu.

”Gangul repetenților”
O altă zonă de care ieșenii se feresc, mai ales studenții, este ”gangul repetenților” din Copou. Este vorba despre o clădire istorică, Casa Conachi, unde în perioada regimului comunist ar fi funcționat un sediu al Securității. Legenda spune că strigătele opozanților regimului care erau torturați acolo puteau fi auzite de trecători, care ocoleau cu groază zona. De asemenea, în Casa Conachi ar fi avut loc şedinţe de Guvern în timpul ocupaţiei din Primul Război Mondial. În prezent, aproape orice student evită să treacă pe sub ”gangul repetenților”, de teamă să nu ”pice” examenele.

Mister în Bucium
În zona Bucium întâlnim o altă legendă bizară. Șoferii ieșeni susțin că există o porțiune de șosea în Bucium, unde mașinile urcă dealul cu motorul oprit. Mulți localnici cred că este vorba de un câmp magnetic ce acționează în acea zonă, în timp ce alții susțin că este vorba de o iluzie optică. În timp ce unii cred că urcă în continuare pe dealul Buciumului, porțiunea cu pricina ar fi de fapt o pantă în coborâre.

Mituri la Palat
O altă legendă urbană este legată chiar de statuia domnitorului Ștefan cel Mare din fața Palatului Culturii. Potrivit folclorului urban, statuia ar fi fost adusă din greșeală la Iași, iar călărețul nu ar fi de fapt Ștefan cel Mare, ci un domnitor polonez. Lucrarea ar fi fost confundată cu o altă statuie a sculptorului francez Fremiet, iar în timp ce polonezul a ajuns la Iași, Statuia lui Ștefan ar fi fost dusă în Cracovia. Deși istoricii susțin că această ipoteză este falsă, legenda urbană dăinuie și astăzi. O altă legendă urbană are în centru tot Palatul Culturii. Mulți ieșeni știu că Palatul are 365 de camere, câte una pentru fiecare zi a anului. În realitate, clădirea construită pentru a adăposti sediul tribunalului are mai puțin de 300 de camere.