Fane, fost șerif la grăniceri, s-a pensionat recent și parcă a luat-o razna. După o viață întreagă în care, din pricina funcției, i s-a interzis să facă politică, acum îl bate tot mai tare gândul să intre în arenă. Dă târcoale ba pe la unul, ba pe la altul explicând cui vrea să-l asculte cât de competent ar fi el. În plus, mai aduce două argumente: că deși pensionar e încă verde și, al doilea, că prin natura funcției deținută, la grăniceri, e blindat beton cu informații despre mai marii târgului. Acum, nu știm ce să-i recomandăm lui Fane. Mulți foști ofițeri intrați în politică nu au sfârșit prea bine. Pe de altă parte, Fane merită o șansă. Acum, stăm pe fază să vedem în ce parte o va coti.
Planul secret al unui senator cu lipici la funcții: Dom’ profesor Hopa Mitică, cel care se află, din nou, la baza scandalului liberarilor din Podu ăl Roș, privește impasibil cum organizația se face țăndări. După ce a provocat demisia șefului ăl mare, Oprea a dispărut. Nu mai răspunde la telefoanele colegilor, nu dă explicații presei. Tace mâlc în public, dar uneltește prin culise, pe la șefii din Bucale, să preia el organizația ieșeană. Și, ca disprețul să fie maxim, dom’ profesor continuă să posteze pe propria pagină de Facebook poze cu florile din grădină. Despre proiectele pentru Iași, mai ales că-și dorește un nou mandat de senator, nici pomeneală. Oare o să reușească iar să-i prostească pe șefii de la Bucale să-i ofere pe tavă un loc eligibil? Sau poate să-i dea partidul pe mână? El asta ar vrea, să le împuște pe ambele dintr-un foc.
Pe ăștia, doar Băse poate să-i liniștească: E liniște mormântală sau liniștea dinaintea furtunii la pemepeul lui Băse, filiala Iași. Necazul unirii cu unepereul ieșean i-a afectat pe toți actorii principali. Păi, pe maxim cele două locuri eligibile de la deputați se bat fo’ patru inși: dom’ Petrică, nea Alin, doamna Camilia și, ’trăiți!, dom’ gheneral Gheorghe. În cazul ăsta, spuneți și voi, cum să se rezolve ecuația asta fără să iasă tămbălăul de pe lume. Cică, după îndelungi discuții, au ajuns la soluția extremă. Se duc direct la Băse, să-i pună el cu mânuța lui pe listă, în ordinea în care crede el de cuviință. Măi, fraților, mult v-a mai luat. Nu era clar de la bun început că peste tot în țară se va face voia lui Băse?