Actorul Vlad Baba, moderatorul ieşean al emisiunii “Deschis la distracţie”, îşi onorează vocaţia de entertainer, alegându-şi o destinaţie de vacanţă cu adevărat relaxantă. Recent, simpaticul prezentator al Antenei 1 a păşit peste Prut, ajungând tocmai la Cricova, un loc binecuvântat pentru mulţi dintre supuşii zeului Bachus. „Cricova, oraşul minune subteran din Basarabia. Un patrimoniu naţional al Republicii Moldova ce merită promovat mai mult în România! Se spune că, dacă n-ai văzut Cricova, nu ai vazut inima Moldovei!”, a exclamat entuziasmat Vlad Baba pe pagina sa de Facebook, după clipele de reculegere petrecute în templul subteran al vinului moldovenesc. Are dreptate, la cât vin roşu curge prin arterele cavernelor de la Cricova, inima Moldovei nu va duce lipsă niciodată de sânge proaspăt şi vârtos.
Cică vom avea un nou producător de vinuri:Universitatea ieșeană!
Începând de la toamnă, la cea mai mare universitate din Iaşi şi prima din ţară, dacă ar fi să ne luăm după scriptele cele istorice,…