Se pare că, după experienţa electorală avută cu Elena Udrea, blonda lui Băsescu, istoricul liberal Liviu Brătescu a căpătat o slăbiciune şi pentru Adriana Săftoiu, fosta consilieră a marinarului. Altfel nu se explică totala şi profunda adeziune la sugestia adresată de Săftoiu membrilor PNL, prin care-i îndeamnă ca, înainte de a-şi depune candidaturile, să le motiveze cu un scurt eseu menit a releva motivele pentru care intenţionează să înhaţe un loc în Parlament. Brătescu s-a declarat entuziasmat de propunere, spunând că e un foarte bun mod de selectare a candidaţilor PNL. De altfel, cei doi au şi purtat o convorbire telefonică, discutând despre această temă adusă în atenţia publică.
Liviu Brătescu: Bună, Adriana, sper că nu te deranjez. Eşti cu cineva? Parcă aud nişte muzică în fundal. E cumva „Love me tender”?
Adriana Săftoiu: Oh, da, dragă Liviu. În dorul lui Elvis, ascult Elvis, mă-nţelegi? Câteodată îmi pare rău de vremurile în care iubitul meu soţ era director la SIE şi îmi trântea pe birou câte o valiză diplomatică plină cu parfumuri. Bine, multe dintre ele erau contrafaceri ale contraspionajului din diverse ţări, dar, crede-mă, un Calvin Klein fabricat în laboratoarele MI 5 era mai tare decât cel original.
Foarte interesant! Uite, mi-a plăcut propunerea ta cu eseul despre motivele pe care le-ar avea un liberal să candideze pentru Parlament. Pentru că suntem amândoi oameni de litere, cam la ce fel de compuneri te aştepţi din partea colegilor mei de la Iaşi?
Păi, fiecare va scrie în funcţie de profilul psihologic şi experienţa pe care le are. Mă aştept ca, de pildă, Bodea să aibă un eseu desfăşurat pe un mic avion de hârtie, Doboş să înşire şapte rânduri pe două bancnote de un leu, că doar a fost finanţist, Oprea să-l scrie în rutinele şi subrutinele unui program informatic etc. Problema e că cineva va trebui să centralizeze toate aceste extemporale şi să şi priceapă ce vor oamenii ăştia.
Aici mă ofer eu, voluntar. Am stat vreo două luni în campanie cu Elena Udrea, iar asta a fost o experienţă care m-a învăţat să pricep orice tâmpenie, scrisă sau vorbită.
Atunci, mă bazez pe tine. Tot ce culeg de la colegii noştri îţi trimit ţie spre corectare. Pe cei care iau sub nota cinci îi băgăm în comisia de etică a partidului. Cine ia peste şapte, poate prinde un loc pe listă, dar mai la coadă. Iar ăia cu nouă merg pentru Senat. Zece nu dăm la nimeni, că aia e nota profesorului.