Cel mai amărat candidat care a pierdut alegerile din iunie rămâne Ovidiu Pricope, şeful liberalilor din Bălţaţi. După ce a făcut furori pe pagina de Facebook în campania electorală, adunând şi 700 – 800 de like-uri la tot felul de poze cu fruntaşi ai partidului, Pricope a început să constate cu tristeţe că lumea l-a cam uitat. Drept pentru care omul a trecut la reproşuri mai mult sau mai puţin subtile: „Zilnic îmi fac timp şi transmit mesaje, însoţite de postări adecvate tuturor prietenilor care îşi au trecută la profil ziua de naştere, iar ca şi cadou intru pe profil şi apreciez câteva fotografii. Dar din câte observ sunt persoane care fie nu îi interesează ce scriu prietenii, fie scriu aşa câte o stare şi mulţumeşte după câteva zile, fie nu îi interesează deloc”, scrie Pricope, nervos pe nerecunoştinţa consătenilor, pentru ca, într-un final, să explodeze: „De când nu aţi mai intrat pe profilul Ovidiu Petru Pricope? Vă dau un argument: persoanele care sunt la fotografiile de profil alături de mine, să ştiţi că îmi sunt dragi şi mă mândresc cu ele”. Adevărul e că, după ce ai rămas fără coledzi, să rămâi şi fără like-uri, asta da soartă tristă de politician.
Anton Doboş și Mihaela Popa suspină după farmecul discret al burgheziei parlamentare. Singurătate în doi
Deşi au prestat o intensă activitate de lobby pe lângă şefii organizaţiei locale, dar şi la cei de la Bucureşti, senatoarea Mihaela Popa şi deputatul…