„Internaţionalii” Moroşanu şi Ciobanu vor putea fi văzuţi în peste 70 de ţări

Eduard Irimia

Eduard Irimia

Împreună cu preşedintele World Association of Kickboxing Organization (WAKO), promotorul român Eduard Irimia a prezentat, zilele trecute, parteneriatul de creare a „SuperKombat“, un turneu internaţional dedicat sportului profesionist de contact, precum şi lansarea noului concept WAKO Pro World Grand Prix.

„Noi, prin «Local Kombat», am colaborat foarte bine cu produsul K-1, găzduind anul trecut singurul Grand Prix mondial de K-1 la Bucureşti. Din păcate pentru noi, cutremurul din Japonia a dus la falimentul produsului K-1, iar efectul de domino a afectat «Local Kombat», «Showitme» sau «Golden Glory», în Olanda. S-ar putea ca totul să fie un zvon şi să apară în curând un nou program al K-1, însă noi nu vrem să depindem de un produs comercial care s-ar putea să aibă probleme. Local Kombat a avut probleme cu întârzieri de plăţi, însă la nivelul a câteva mii de euro“, a declarat Eduard Irimia. În aceste condiţii, s-au pus bazele noului produs „SuperKombat“.

„Succesul «Local Kombat» ne-a permis să propunem domnului Falsoni o colaborare la nivel mondial. Avem o logistică globală, ce ne poate asigura un succes pe partea de organizare. Avem la dispoziţie cam 80% din portofoliul K-1. Sunt, poate, doar câteva nume care nu sunt disponibile din cauza unor sume exagerate cerute de managerii lor“, a mai adăugat Irimia.

Cei mai tari din lume

După problemele avute de promoterii japonezi, care dominau lumea K-1-ului, România ar putea deveni prin noul produs, SuperKombat, cea mai mare putere în lumea sporturilor de contact.

„Noi eram după Japonia a doua ţară ca susţinere mass-media sau publică. Sportivii din Local Kombat sau K-1 sunt la fel de cunoscuţi precum fotbaliştii. Noi sperăm să ajungem la nivelul K-1 sau chiar să depăşim acest brand“, a mai precizat Edurad Irimia, care a adăugat că îşi doreşte ca, la fiecare gală organizată, să fie pus în joc un titlu mondial:

„La fiecare gala «SuperKombat», vreau să avem câte un titlul mondial, cu cei mai buni sportivi din lume, inclusiv din alte organizaţii. Eu am pus o condiţie ca la finalul anului campionii mondiali WAKO Pro să se bată pentru titlul de «SuperChampion», prin care să le dăm voie tuturor organizaţiilor din lume să participe în această competiţie“.

Moroşanu şi Ciobanu în gala de pe 21 mai

Catalin Morosanu

Catalin Morosanu

Sebastian Ciobanu

Sebastian Ciobanu

Cei mai cunoscuţi luptători de K-1 din Iaşi, Cătălin Moroşanu şi Sebastian Ciobanu, vor lua parte şi ei la noul produs „SuperKombat“ încă din prima gală, care va avea loc pe 21 mai, la Patinoarul „Mihai Flamaropol“, din Bucureşti.

În cadrul acestei gale, în „piramidă“ vor avea loc partidele:
– Serghei Lascenko (Ucraina) – Dzevad Poturak (Bosnia-Herţegovina)
– Roman Kleibl (Cehia) – Mladen Brestovaci (Croaţia)

Într-un meci rezervă, ieşeanul nostru, Sebastian Ciobanu va lupta cu olandezul Rico Verhoeven.

În eveniment mai sunt incluse partidele:

– Albert Kraus (Olanda) – Marius Tiţă (România)

– Miodrag Olar (România) – Arnaldo Silva

– Cătălin Moroşanu (România) – Tony Lopez (SUA).

Într-un meci pentru titlul intercontinetal WAKO Pro, la categoria 88,6 Kg, Bogdan Stoica îl va întâlni pe francezul Pacome Assi.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *