Revoluția din 1989 a adus la putere în România oameni școliți la instituțiile de partid, cu capul împuiat de dogme marxiste și de planificare, dar puși în fața provocării de a construi o economie de piață, reformând-o pe cea moștenită. Din acea epocă, îl putem cita pe premierul Petre Roman, care spunea că industria ceaușistă este „un morman de fiare noi cu calitate de fier vechi” și că a „câștigat pariul cu agricultura”. După cum bine știm, industria s-a făcut praf și pulbere în anii ce-au urmat, iar producția agricolă record din 1991 nu ne-a ajutat cu nimic. România a rămas, pentru multă vreme, o țară aproape fără industrie și cu o agricultură făcută tot cu plugul tras de cai. Abia acum a început să se vorbească de programe guvernamentale de reindustrializare, sistemul european de subvenționare a agriculturii fiind destul de amplu pentru ca acest domeniu să se descurce. În ce măsură ce se vorbește acum de reindustrializare este doar campanie electorală sau ceva serios, se va vedea. Noi vom vorbi deocamdată doar despre agricultură.

Cifrele Eurostat
Plecăm în discuția noastră de la faptul că România are de departe cel mai mare procent din populația ocupată lucrând în agricultură și minerit, respectiv 29,2%. Media europeană este de doar 5%. Mai mult, în regiunile Nord-Est și Sud-Vest, procentul de lucrători în agricultură și sectorul minier ajunge la 50%, în timp ce angajații din servicii aproape că pot fi numărați pe degete. Aceste cifre sunt cât se poate de oficiale și apar în analizele Eurostat, institutul de statistică de la nivelul Uniunii Europene. Ce înseamnă acestea? E de bine sau de rău?

Venituri mici
Agricultura este un domeniu esențial pentru orice economie. În același timp însă, este și domeniul care aduce cele mai mici venituri, alături de minerit. Sunt domenii în care se investește mult și se câștigă puțin, pentru că nu se obțin decât materii prime pentru industrie. Or, valoarea adăugată, care generează profitul, este cea din industria prelucrătoare, nu cea din agricultură sau industria extractivă. Nu siliciul din nisipul de carieră aduce profituri importante, ci siliciul transformat în microprocesoarele calculatoarelor. Grâul pentru panificație s-a vândut în această vară la prețuri variind între 63 și 68 de bani kilogramul. Pâinea e 4-5 lei pe kilogram. Nu mai vorbim de sectorul serviciilor, unde investiția unui instalator sau electrician se rezumă la o trusă de scule, iar prețul manoperei poate fi fixat la aproape orice cifră, din cauza rarității meseriașilor. Iar exemplele pot continua.

Mână în mână cu sărăcia
Nu întâmplător, regiunile unde nivelul de ocupare în agricultură este foarte ridicat sunt și regiunile cele mai afectate de sărăcie din România. Iar în cazul Moldovei, precizia acestui indicator este de-a dreptul fantastică. În Regiunea Nord-Est, procentul populației ocupată în agricultură, domeniul forestier, pescuit, minerit și cariere de piatră se ridică la 49,2, față de doar 25,3% în Regiunea Nord-Vest sau 15,1% în centrul țării. În același timp, procentul populației aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială se ridică în Regiunea Nord-Est la 48,7%. În Regiunea Nord-Est, doar 32,1% din populație lucrează în domeniul serviciilor, cel mai mic procent din țară. În regiunea București-Ilfov, în așa-numitul „sector terțiar” lucrează 79,7% din angajați, iar riscul de sărăcie sau excluziune este de 25,7%. Ar fi încă mai mic, dacă regiunea care cuprinde și capitala nu ar fi trasă în jos de agricultura din Ilfov. În sectoarele non-agricole și non-servicii ale economiei, adică îndeosebi în industrie, lucrează 18,7% din moldoveni. Doar în Oltenia, adică în Regiunea Sud-Vest procentul celor ocupați în industrie este mai mic, dar nu cu mult: 18,5%. Pe scurt, agricultură înseamnă sărăcie, servicii înseamnă bogăție.

Comparații europene
Situația se verifică și în restul Europei. Ne place să ne raportăm la Germania, ca un fel de vârf al nivelului de trai. O cincime dintre nemți sunt săraci, firește, în termenii lor. Iar între „sărăcie” și „Armut” e o diferență ca de la cer la pământ. În Germania, doar 1,6% din populație este ocupată în agricultură, iar în servicii lucrează peste 70%. Până și vecinii noștri bulgari stau mai bine din acest punct de vedere decât România. Procentul populației ocupată în agricultură este de 7,9%. Procentul lor de săraci este aproape identic cu cel din România, de 40,1%, dar asta pentru că în 1990 au pornit de la un nivel inferior nouă. Altminteri, structura economiei lor între agricultură și industria extractivă, industria prelucrătoare și servicii este apropiată de cea a Germaniei sau a altor state dezvoltate. Dacă lucrurile nu se schimbă la noi, s-ar putea peste vreo 10 ani să-i invidiem pe bulgari.