Anul trecut cam pe vremea aceasta, poate puţin mai însorită, se lansa la Bucureşti o nouă vedetă a show bizz-ului românesc. O „leoaică” puternică îşi revendica statutul de regină neîncoronată a celor mai sexy fotomodele din modelling. De origine ardeleană, dar ieşeancă prin adopţie, Ana Maria Tabun (sau Bogos), a avenit în faţa poporului cu un nume de scenă răsunător: Eva Brown.
Numele nu a fost, însă, suficient pentru a-i crea acea aură de notorietate supremă, aşa că, într-o primă fază, protectorul său din umbră, Bogdan Croitoru alias Fizz, a lansat un zvon precum că cei doi s-ar pregăti de nuntă. Toată presa mondenă a început să vuiască şi să vorbească despre o posibilă căsătorie a lui Fizz. Se spunea întruna despre cadourile de mii de euro pe care frumoasa brunetă le-ar fi primit de la „iubitul” său şi de pregătirile de nuntă care ar fi costat sute de mii de euroi. Dar, acest lucru nu a fost suficient, pentru a o propulsa pe tânăra noastră pe prima pagină a ziarelor tabloid. Aşa că Fizz a mai născocit o idee năstruşnică de marketing menită să o lanseze ca vedetă naţională.
Cea mai şi cea mai…
“Sunt mai bună decât Bianca Drăguşanu”, răsuna un titlu puternic în toate ziarele de scandal din Capitală. Declaraţia iniţială a Evei a fost:
„Chiar dacă suntem amândouă din Hunedoara, nu înseamnă că mai avem şi altceva în comun. Eu sunt mai bună decât Bianca Drăguşanu. Şi, în plus, sunt naturală întrutotul, nu mi-am pus picătură de silicon în corp, nu am trecut niciodată pe la medicul estetician, spre deosebire de Bianca. Cine nu mă crede, va avea ocazia să se convingă de realitate cu ochii săi”.
Apogeul apariţiei sale în presă l-a constituit, din păcate pentru ea, doar acest moment. După ce a fost însoţită de Fizz pe la toate emisiunile TV să dezmintă apropourile la Bianca, dar şi relaţia cu mai tânărul său şef, faima frumoasei Eva Brown a scăzut constant. Iar apariţiile sale în presa de scandal s-au diminuat simţitor.
Ulterior, frumoasa tânără, studentă Facultatea de Filosofie şi-a obţinut licenţa, în vara anului trecut, în Relaţii Publice şi Comunicare. După această mare realizare, Eva chiar că a dispărut complet din show bizz-ul autohton.
Unde şi ce ascunde Eva?
Această dispariţie misterioasă a pus pe gânduri multe persoane dornice a fi încântate de frumuseţea ei sălbatică. Oare s-a supărat Fizz pentru că modelul s-a implicat în altă relaţie şi i-a stricat toate planurile pe care le avea cu ea? Sau faima a devenit prea mare pentru o tânără sensibilă licenţiată în filosofie? Ori poate, colegele de breaslă au sabotat-o pentru a o face dispărută din peisajul monden?
Cert este că multe lucruri din jurul Evei Brown sunt enigmatice. Cum ar fi şi numele de familie: Bogos sau Tabun? Nimeni nu a ştiut să explice din ce motiv apar ambele variante în presă. Momentan i se spune Eva Tabu.
Noi am reuşit să mai aflăm că frumoasa Eva se află în Bucureşti şi lucrează în cadrul unei agenţii de turism. Dar nu oricare agenţie, ci una care face servicii doar pentru VIP-uri, prin intermediul căreia sunt oferite cazări la hoteluri de 6* si de 7*, închirieri de avioane private şi iahturi, vacanţe exotice şi călătorii pe insule îndepărtate. Pachetele de vacanţă oferite de agenţie au preţuri pronind de la 10.479 euro, iar, dacă ne gândim că Eva câştigă şi din comision, atunci am putea concluziona că nu a ajuns rău deloc…ba dimpotrivă!
#gallery-1 {
margin: auto;
}
#gallery-1 .gallery-item {
float: left;
margin-top: 10px;
text-align: center;
width: 50%;
}
#gallery-1 img {
border: 2px solid #cfcfcf;
}
#gallery-1 .gallery-caption {
margin-left: 0;
}