Fete sexy în bikini

Într-un ambient de o eleganţă aparte, la „Corniche“, a avut loc, la finele săptămânii trecute, o prezentare de costume de baie, care a încins atmosfera, mai ales în rândul tinerilor prezenţi la eveniment.

„Bikini Fashion Show“ a avut loc seara, când căldura toropitoare de afară se mai liniştise, invitaţii aşezându-se cât mai aproape de catwalk, pentru a vedea cât mai bine frumoasele modele.

Fetele de la „Maya Fashion” le-au arătat doamnelor şi domnişoarelor din sală ce să poarte în acestă vară pentru a arăta perfect.

Prima prezentare a fost cea a costumelor de baie colorate şi kaftan-uri lejere, numai bune pentru sezonul estival. Privirile bărbaţilor au rămas pentru mult timp ţintuite pe formele apetisante ale modelelor.

Ţinutele de zi au fost prezentate în cea de-a doua parte a evenimentului. Culorile deschise şi cele vii au predominat, iar pălăriuţele, putem spune că sunt un must-have al sezonului, deoarece accesorizează foarte bine ţinutele de vară.

Evenimentul s-a bucurat de un real succes, locaţia răsunând de aplauze puternice, îndeosebi din partea publicului masculin.

La final, cei mai dezamăgiţi au fost bărbaţii, care au rămas cu privirile în gol, întrucât ar fi vrut să mai vadă de „n” ori prezentarea senzualelor modele. Noi le putem oferi, în schimb, câteva poze. Să le pună-n ramă.

#gallery-1 {
margin: auto;
}
#gallery-1 .gallery-item {
float: left;
margin-top: 10px;
text-align: center;
width: 25%;
}
#gallery-1 img {
border: 2px solid #cfcfcf;
}
#gallery-1 .gallery-caption {
margin-left: 0;
}



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *