Cătălin Botezatu a avut o primă reacţie pentru CANCAN.RO despre incendiul din clubul Bamboo. Designerul de modă, acţionar la clubul Bamboo, a declarat că „Doar 1% din ce a apărut la televizor este adevărat! Incendiul n-a pornit de la o ţigară, ci din alte cauze” şi a refăcut filmul nopţii de groază potrivit mărturiilor unui client care a fost în club în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Cătălin Botezatu a oferit pentru CANCAN.RO mărturiile unui client care a fost în Bamboo în noaptea incendiului, care, în opinia sa, reflectă adevărul despre incendiul din clubul Bamboo.
Mărturiile clientului Bamboo:
– incendiul nu are nicio legătură cu o ţigară, narghilea sau orice alt „moft jurnalistic” oricât de mult şi-ar dori ei (să nu uităm că s-a fumat o „viaţă” în cluburi şi nu au fost probleme)
– evacuarea a fost făcută până la sosirea autorităţilor, în maxim 7-8 minute, pe toate ieşirile de urgenţă, nu a fost călcat nimeni în picioare
– singurele persoane care au intrat şi au verificat clubul (cât au putut) au fost agenţii de pază şi angajaţi ai clubului cu tricourile scoase şi ţinute la gură, la sosirea pompierilor (după 15-20 de minute) nu se mai putea intra nici măcar 1 metru cu sau fără mască
– am simţit şi văzut cum oamenii ajută alţi oameni. Angajaţi, patroni sau clienţi în tricou sau fără au ieşit la -15 grade şi principala grijă a noastră, a tuturor, în acele 10 minute a fost sănătatea celor din jurul nostru
– legat de autorizaţii ISU şi avize, dacă acest tip de incendiu se întâmpla la Sala Palatului la un concert mare, ca al lui Ştefan Bănică de exemplu, ar fi murit 80% dintre cei prezenţi
Cătălin Botezatu a precizat, pentru CANCAN.RO, că nu va fi audiat în urma incendiului din clubul Bamboo şi că nu a fost în club în noaptea în care a avut loc incendiul. Cătălin Botezatu este unul dintre proprietarii clubului, alături de Joshua Castellano.
Într-o intervenţie TV ulterioară, Cătălin Botezatu nu a exclus ipoteza ca o ”mână criminală” să fi provocat incendiul.
Sursa: cancan.ro