Pe la începutul anilor ’90, românii se frământau la gândul că unii vor să ne cumpere țara și nouă nu ne rămâne nimic. Pe urmă, la gândul că se întorc boierii și îi vor exploata pe țărani, punându-le botniță ca să nu mănânce strugurii, așa cum scria cândva Zaharia Stancu. Mai apoi, o nouă agitație, că vin vechii proprietari ai caselor naționalizate, iar chiriașii așezați acolo vor rămâne pe drumuri. Agitația cu fondul funciar și cel imobiliar a trecut, pe măsură ce unele temeri s-au dovedit nefondate, iar pentru altele s-au găsit soluții. Într-un sfert de veac, lucrurile s-au mai așezat, iar lucrurile au intrat în normal. De multe ori, obosiți de umblat prin instanțe și îmbătrâniți de ani, vechii proprietari și-au vândut imediat proprietățile, pentru a se bucura de o oarecare bunăstare în anii ce le mai rămăseseră. Trecute dintr-o mână în alta, vechile case boierești au început să devină sedii de bănci, de firme sau chiar baruri și cluburi. Deși aflate de multe ori într-o stare proastă, casele vechi se caută pe piața imobiliară și sunt revândute acum pe bani grei. Vom vedea împreună câteva din poveștile acestor case.

Sediul Eteriei
În chiar buricul târgului, peste drum de maternitatea Cuza Vodă, poate fi cumpărat palatul Calimah-Ghica sau casa Callimachi (foto), așa cum este denumită oficial în lista monumentelor istorice. Ieșenii o știu ca fiind fostul sediu al PNȚ-CD, iar soclul fostului bust al lui Corneliu Coposu încă se mai vede prin gard. E o casă cu o istorie atât de veche, încât este în bună parte legendă. Se spune că primul proprietar a fost marele logofăt Alexandru Ghica, nepotul de soră al domnitorului moldovean ucis de turci la 1777. Logofătului i-a aparținut corpul vechi al Maternității, deci poate avea și aici niște acareturi. Se spune că în 1821 aici și-au stabilit cartierul general revoluționarii Eteriei grecești. Se spune și că pe la 1837 aici a funcționat hotelul Petersburg.

Bal pentru Carol
La 1853, casa aparținea prințului Alecu Callimachi, urmaș a trei domni moldoveni. De aici probabil și al doilea nume al casei. Venit la Iași în 1869, prințul Carol a deschis aici balul organizat în onoarea lui. Prin 1911, proprietarul de atunci, Berman Iuster, plănuia să o demoleze. N-a mai făcut-o, iar în palat a funcționat Banca Română de Comerț și Industrie, iar apoi filiala ieșeană a băncii Marmorosh-Blanc, aceeași al cărei faliment în timpul crizei din 1929-1933 a dus la un val de sinucideri din disperare.

Post război
După 1945, ea a devenit sediul regional al Partidului Muncitoresc Român, al Consiliului Sindical Regional, al Direcției pentru Cultură a PCR și chiar o grădiniță. Mai târziu, a aparținut Conservatorului, care avea aici o sală de repetiții. A fost retrocedată în 2008, iar proprietarii au vândut-o imediat. Nu și-a găsit încă un nou rost în viața Iașului, în pofida istoriei sale. Acum poate fi cumpărată cu 990.000 de euro. Chiar numai gândindu-ne la terenul de 2.250 mp aferent clădirii, am zice că face banii. Nu știm însă cine i-ar avea.

„Monumentul bacilului”
De când s-a tăiat drum prin hățișurile și pădurea de la deal de vechea pușcărie, Podul Verde a devenit locul preferat de mai-marii vremii pentru a-și construi casa. Copoul de azi a găzduit palate și case boierești de la începutul secolului XIX, așa cum începutul secolului XXI a dus la descoperirea Buciumului sau a Văii Lupului ca zone rezidențiale. În Copou sunt cele mai multe case vechi din tot Iașul, iar după confiscarea lor de comuniști, au căpătat cele mai diverse întrebuințări. Una dintre ele, scoasă la vânzare anul trecut, a fost preventoriu TBC. I se și spune de altfel „monumentul bacilului”.

Controverse
De la proprietarul căreia i se retrocedase, casa de pe strada Ralet (stradă care face legătura în Sărărie și Lascăr Catargi) a ajuns în proprietatea patronului Panifcom. Acesta a scos-o pe piață, la vânzare, la un preț de 680.000 de euro. E comparabilă cu palatul Calimah-Ghica ca dimensiuni, având 800 mp și 2.200 mp de teren, dar și ca frumusețe a construcției. Din păcate, starea sa fizică este jalnică. În plus, destinația sa medicală din trecut a făcut să se ridice semne de întrebare cu privire la posibilitatea ca bacilii TBC să fi supraviețuit. Teoretic, dacă dai jos tencuiala și o refaci, n-ar trebui să fie probleme sanitare. Tot teoretic, dacă este demolată, acolo se poate construi absolut orice. Practic însă, este monument istoric, iar monumentele nu se dărâmă.

Parfum de epocă
Copoul găzduiește, mai sus de Universitatea „Cuza”, pe strada Titu Maiorescu, o vilă cu etaj și mansardă, cu un parfum de epocă greu de egalat. Iar cei care au locuit-o sunt printre cele mai vechi familii ale Iașului. Cândva, te ridicai în picioare numai auzind de Cerchez sau Rosetti. Cerchezii au ajuns în Iași prin Ecaterina, a doua soție a domnitorului Vasile Lupu. Fusese practic cumpărată de la familia sa din Caucaz de mesagerii domnitorului, rămas văduv după moartea doamnei Tudosca. N-o chema Cerchez, dar i s-a spus așa ca poreclă, după numele poporului din care se trăgea. Probabil nimeni nu putea să-i pronunțe numele adevărat. Avea să-i dăruiască lui Vasile Lupu trei fii, unul dintre ei ajungând domn al Moldovei.

Renovată
Două secole mai târziu, colonelul Mihail Cristodulo Cerchez avea să devină eroul de la Plevna, în fața căruia a capitulat Osman-pașa. Nici familia Rosetti nu era de-a locului. Se trăgea din Lascaros Rosseto, mare logofăt al patriarhului din Constantinopol, atestat pe la 1629. Unul din fiii săi, Antonie, a devenit domn al Moldovei, iar familia s-a întins, dând domnitori și Munteniei. Familia Rosnovanu, căreia i-a aparținut actualul sediu al Primăriei, se trăgea și ea dintr-o ramură Rosettilor. Spre deosebire de celelalte case, palatul Cerchez-Rosetti a fost consolidat și renovat. Lucrările se află acum în fază finală. E drept, și prețul este pe măsură. 952.200 euro pentru o casă nou-nouță, dar încărcată de istorie.