De ceva vreme, fanii lui Cătălin Moroşanu l-au văzut pe acesta cu barbă, atent conturată, care par să îl facă pe îndrăgitul luptător K1 mult mai serios decât îl ştim noi de prin show-urile cu blonde, cu nea Mărin şi chiloţăreală maximă. Nu ştim dacă acesta a vrut să se înscrie neapărat în tiparele modei, unde, dacă nu ai barbă sau măcar nişte zulufi răsfiraţi pe sub pomeţi, eşti văzut oarecum ciudăţel prin cluburile de fiţe.
Noi spunem că în cazul lui Moroşanu era oarecum şi timpul să devină mai serios, mai ales că nici el nu mai e chiar la prima tinereţe. Mai ales că de-acum poate fi numit chiar şi politician cu experienţă, aflat deja la al doilea mandat de consilier judeţean de Iaşi. Într-o postare recentă pe Facebook însă, acesta şi-a îngrijorat fanii, dar mai ales fanele, anunţând că-şi va da barba jos pe 24 februarie. Ne-am întrebat şi noi, atunci, ce se întâmplă totuşi pe 24 februarie? O fi Moroşanu îndrăgostit? Că atunci se sărbătoreşte Sfântul Valerică al nostu, adică Dragobetele. Este, căci tot de pe Facebook am aflat că Moroşanu tocmai a aniversat de curând 15 ani de căsnicie.
Noi credem că la mijloc e altceva. Pe 24 februarie, Cătălin al nostru va lupta într-o gală de combat mortal tocmai peste Ocean, la Chicago, iar rasul bărbii poate fi un bun motiv de celebrare a victoriei. Prin urmare noi, de-aici, de la Iaşi, nu putem decât să-i ţinem pumnii şi să-i urăm campionului să le rupă oasele americanilor. Iar pentru admiratoarele care îşi fac griji în privinţa viitorului look al lui Moroşanu, lansăm pe această cale şi un sondaj: voi cum îl vreţi, cu barbă sau fără barbă?Noi, aștialalți, îl vrem doar învingător.