Surpriză mare pe pagina de facebook a deputatului liberal Marius Bodea! În locul obișnuitelor atacuri la adresa Guvernului sau a colegilor parlamentari de Iași, avem un citat dintr-un cunoscut antreprenor și autor motivațional. Spune acolo Jim Rohn, că despre el e vorba: „Învață să fii fericit cu ceea ce ai în timp ce urmărești ceea ce dorești.”. Ei, aici e aici, ce își dorește Bodea, că doar nu a pus citatul, așa, de pamplezir? Dacă ar fi vrut doar să posteze și el ceva acolo, să arate că este prezent, putea lua exemplu de la colegul Oprea si punea și el niște poze cu panseluțe și toporași. Cînd colo, ceva profund, o „rara avis” în postările liberalului(sigur, vorbele nu-i aparțin). Așa că, domnul deputat, știm ce ai, dar zi-ne și ce îți dorești, nu ne mai ține în suspans. Că ai vrea să fii ministrul Transporturilor, o știm. Doar că acum nu se poate. Altceva ce ar mai fi? Hai, nu ne ține cu inima în pioneze…
Mitică se ia după miros. Simte că-i ceva de ros?
De ceva vreme, deputatul liberal Dumitru Oprea a reluat prin presă seria de comunicate în care tratează marile probleme ale omenirii. Cam fără succes, ce-i…