Începând de la toamnă, la cea mai mare universitate din Iaşi şi prima din ţară, dacă ar fi să ne luăm după scriptele cele istorice, anticipăm o înghesuială maximă, mai ceva ca la plăcintele împărţite de Ziua Naţională. Iar asta nu neapărat din cauza absolvenţilor de liceu, care să-şi caute şi ei vreun drum în viaţă stând cu burta pe carte. Nicidecum!
O veste mare ne-a trecut pe la ureche zilele trecute, cum că mai marii universităţii, în frunte cu rectorul Tudorel, pun la cale lansarea unui nou vin pe piaţă. „Vinul lui Cuza” se va numi el, iar administratorii spun că în curând îl vom vedea chiar la vânzare, ca să se bucure tot ieşeanul, dar şi turistul care va străbate Copoul la pas şi va dori să plece acasă cu un suvenir… de neuitat. Adică unul care te ia uşurel de cap, dar fără să-ţi ia minţile de tot.
Astfel, după licorile popeşti care au devenit deja tradiţionale pe la bisericile celor şapte coline, „Vinul lui Cuza” se anunţă deja o concurenţă puternică, asta chiar şi pentru brandurile de renume de prin împrejurimi. Căci, după o grasă ori o băbească, parcă ar merge şi un vin licoros, cu buchet discret de trandafiri. Nu vă gândiţi la prostii, că nu e vorba de vreo înrolare politică a capilor universităţii. Doar că Vinul lui Cuza, din câte am înţeles ar proveni de pe un domeniu ascuns undeva prin Botanică, mai la vale de Aleea Trandafirilor…
Aşa că, noi spunem ca ieşenii să se pregătească serios pentru anul universitar 2017-2018. Poate aşa vor mai trece şi unii pe la şcoală…