Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a municipiului Iași va găzdui, vineri, 24 februarie, un eveniment cultural mai puțin obișnuit. Pe scenă se vor produce, în cadrul unui spectacol teatral de 60 de minute, persoane private de libertate din Penitenciarul Iași. Sub îndrumarea regizorală a actorului Gheorghe Șfaițer, 12 deținuți își vor arăta talentul actoricesc în trei scenete dramatice . Nici unul dintre ei nu a mai evoluat pe scenă, ceea ce înseamnă că vom consemna 12 debuturi.Toți actorii sînt în regim închis, adică au de dus la capăt condamnări între 1 și 13 ani, iar unul dintre ei este chiar un fost condamnat la închisoare pe viață. Pentru activitatea lor artistică, deținuții vor putea primi unele drepturi suplimentare față de cele prevăzute de legislația în vigoare. „Teatrul în penitenciare nu este o noutate. Avem încheiat un parteneriat pe această temă cu Penitenciarul Iași” a spus Adi Cristi , directorul Casei de Cultură „Mihai Ursachi”. Fondurile necesare realizării spectacolului au fost asigurate de municipalitatea ieșeană.
Salvator pe bani! I-a scos din maşina distrusă după care i-a întrebat de portofele!
A salvat 3 oameni dintr-un accident rutier care a avut loc joi. Incidentul s-a petrecut pe DN17, aproape de orasul Gherla. Zgomotul a alarmat un…