Ceea ce până de curând părea prea brutal chiar şi pentru un film este acum la un pas să devină realitate. O televiziune din Rusia pregăteşte o emisiune în cadrul căreia participanţii au voie să se violeze şi chiar să se omoare între ei.
Filmările vor începe în iulie, când participanţii la concurs vor fi trimişi pe o insulă din Siberia, unde îşi vor petrece următoarele nouă luni. Producătorii susţin că nu vor interveni indiferent de ceea ce se va întâmpla, nici măcar în cazul în care participanţii s-ar omorî între ei.
Concurenţii vor fi înarmaţi doar cu cuţiţe şi vor trebui să înfrunte animale sălbatice precum urşi sau lupi. În plus, ei vor trebui să îndure, iarna, temperaturi de până la minus 50 de grace Celsius.
„Suntem siguri că vor fi lupte între participanţi. Nu vom interveni. Nu ne este teamă că vom fi criticaţi pentru acest lucru”, susţine Yevgeny Pyatkovsky, organizatorul concursului. El a mai menţionat că, deşi orice este permis, participanţii vor fi pedepsiţi conform legilor din Rusia la întoarcerea de pe insulă.
Până în prenzent, 300 de persoane şi-au arătat interesul de a participa la acest concurs.
SURSA:ziarulring.ro