Dacă vă întrebați ce mai face fostul deputat de CUG Grigore Crăciunescu, noi vă spunem că e bine mersi. Cel puțin asta lasă să se înțeleagă de pe pagina personal de Facebook, unde pozează de zor alături de familie, bineînțeles, sub sloganul „We are Family” al Popularilor Europeni. Ce-I drept, ultima postare a deputatului e de pe la sfârșitul anului trecut. Probabil de asta încă fostul parlamentar și primar al Pașcaniului încă se mai prezintă drept membru al Camerei Deputaților.
Ce să-i faci, unii încă mai plâng după funcții, alții, ocupați cu treburile zilnice, nici nu mai știu când au scăpat de ele. Așa și cu doctorul „dințar” Crăciunescu. Probabil că-și vede liniștit de afaceri și de procesele care am înțeles că au cam început să curgă pe capul lui, din cauza datoriilor lăsate în urmă. Iar dacă a uitat să-și schimbe statusu` pe Facebook, îi amintim noi…