Într-un comunicat remis „Bârfei de Iaşi“, preşedintele – director general al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), Demeter Andras Istvan, îi dă undă verde candidaturii la funcţia de director regional şi membru în Comitetul director al Radioului ieşean, fostului securist şi actual bătăuş, Nicolae Stache Tomescu.
Mai precis, Demeter a precizat că instituţia pe care o conduce nu va face niciun fel de recurs pentru a ataca decizia nr. 233/2011, din 18 iulie, aparţinând Curţii de Apel Iaşi, prin care directorului Radio Iaşi, Nicolaie Tomescu, i s-a admis dreptul de participare la concursurile viitoare pentru ocuparea celor mai înalte funcţii din instituţie. Altfel spus, SRR nu va utiliza niciun fel de cale de atac împotriva controversatei decizii judecătoreşti, punându-se astfel de-a curmezişul propriului Regulament al instituţiei radioului public, ce a fost scris, parafat şi adoptat de Consiliul de Administraţie al SRR.
Despre ce este vorba în regulamentul cu pricina?
Potrivit Regulamentului, angajaţii radioului public care au avut sau au probleme cu legea penală, dosare de urmărire penală în curs de desfăşurare, au colaborat sau au fost colaboratori fideli ai fostei securităţi, nu mai pot candida pentru funcţiile de conducere viitoare în cadrul Comitetelor directoare ale studiourilor teritoriale.
Liber la bătut angajaţi
Referitor la agresarea angajatei Liliana Manea, de la radioul ieşean, de către acelaşi Tomescu, Demeter a recunoscut că există un dosar de urmărire penală pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, însă a arătat că SRR nu are nicio posibilitate procedurală de a interveni. Îi amintim domnului Andras Istvan că instituţia pe care o conduce are posibilitatea de a contesta în instanţă orice decizie judecătorească luată anterior de instanţele inferioare, însă domnia sa nici măcar nu a catadicsit ca să uzeze de dreptul legal de a face recurs la ÎCCJ.
Deci ce putem crede? Ori că preşedintele-director general al SRR nu cunoaşte legile României, ori că încearcă să-i protejeze pe toţi securiştii din radioul public care colcăie de ani buni prin sediile studiourilor regionale şi centrale.
Nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i miroase
Cât priveşte calitatea de colaborator al Securităţii al redactorului şef al Radio Iaşi, ungurul Demeter oferă un răspuns halucinant: „Din carnetul de muncă al numitului Tomescu Nicolae rezultă că, în perioada 1 septembrie 1988 – 1 februarie 1990, acesta a îndeplinit funcţia de lucrător cu munca politică, angajator fiind Uniunea Tineretului Comunist – Comitetul Judeţean Harghita“. Această precizare se contrazice flagrant chiar cu Statutul adoptat de SRR în care este scris negru pe alb: „Radioul public nu îşi permite să îşi asocieze imaginea cu persoane împotriva cărora s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, au colaborat sau au fost persoane de sprijin ale Securităţii“.
Fără comentarii!