Schimbări radicale la televiziunea publică

Roxana Bratec (dupa operatii)

Nu vrem să părem cârcotaşi, invidioşi sau răutăcioşi, mai ales atunci când este vorba despre colegii noştri de breaslă! Dar ne-a fost practic imposibil să trecem cu vederea transformările „profunde” pe care televiziunea publică le-a suferit, de când în fruntea sa se află un ieşean de-al nostru, în speţă monsieur Andi Lăzescu. Dar nu despre domnia sa dorim a face vorbire, ci despre schimbarea incredibilă care ne-a fost dat s-o vedem la staţia locală, TVR Iaşi.

Una dintre vedetele noastre care lucrează în cadrul postului ieşean de televiziune de ceva timp (cam vreo doi-trei ani),  a suferit o transformare radicală… de look, într-un timp relativ scurt, după modelul promovat de televiziunile comerciale. Iniţial, angajată ca reporter, tânăra, originară din Gura-Humorului, a reuşit să avanseze rapid, ajutată fiind şi de pilele „la vârf” pe care a reuşit să şi le facă pe speze proprii, pe la Bucureşti. Roxana Bratec,  blonduţa vopsită este jurnalista în cauză.

Ascensiune fulminantă

La început de carieră era bruneţică, fără machiaj, dar extrem de fâşneaţă. Roxana a câştigat astfel, în urma unui concurs (nu ştim dacă aranjat sau nu, după obiceiul casei), postul de reporter la TVR Iaşi. Fire extrem de ambiţioasă, tânăra nu s-a mulţumit cu puţin, aşa că a încercat o transformare de imagine, menită să o propulseze spre culmile gloriei televizate. Culoarea părului s-a deschis, la fel şi uşile spre… conducerea centrală a televiziunii. Anul 2009 a fost însă unul decisiv. După cum am putut afla ulterior, Roxana era hotărâtă să îşi croiască un drum în televiziune, demonstrându-le tuturor potenţialul pe care îl deţine.

Ce aflăm din „Caţavencu”?

Cu stupoare, am descoperit un articol  „bine documentat” al paparazzilor de la „Academia Caţavencu”, în care ne este descrisă – cu poze cu tot – o întâlnire liniştită şi nevinovată între şeful TVR de atunci, Alexandru Sassu, şi tânăra speranţă de Bahlui, Roxana Bratec. Aceştia se aflau la un suculeţ, într-o după-amiază toridă de vară, pe o terasă din Dorobanţi. Fără să fim răutăcioşi, putem spune că Roxana a urmat absolut toate sfaturile pe care le primise de  la Sassu, reuşind astfel, la puţin timp, să devină o adevărată vedetă locală. Persoane rău intenţionate spun, cu poza-n faţă, că a suferit şi o serie de transformări miraculoase, obţinute… pe muchie de cuţit. Botox în buze, rinoplastie parţială (intervenţie chirurgicală la nas) şi blond platinat, acestea par a fi cele mai radicale schimbări pe care corpul firav al Roxanei le-ar fi suferit.

Mai mult chiar, surse din anturajul vedetei noastre ne-au informat şi asupra faptului că, acum, nimeni nu prea îi mai ajunge la nas. De ce oare?!

#gallery-1 {
margin: auto;
}
#gallery-1 .gallery-item {
float: left;
margin-top: 10px;
text-align: center;
width: 33%;
}
#gallery-1 img {
border: 2px solid #cfcfcf;
}
#gallery-1 .gallery-caption {
margin-left: 0;
}

 



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *