Tensiune maximă în familionul fostului ministru liberal al Transporturilor, Relu Fenechiu. Aflat încă în Penitenciarul din Vaslui, ieşeanul prin adopţie are acum motive de bucurie maximă, la gândul că măcar frăţiorul Lucian a ieşit din închisoare. Cel puţin asta au decis judecătorii la ceas de seară, care au decis liberarea condiţionată a fratelui mai mic al fostului şef peste liberalii ieşeni, după doar trei ani de ispăşire a pedepsei.
Vestea proastă este că, dacă lui Lucian judecătorii i-au admis cererea de liberare condiţionată, lui Relu i-au respins-o până acum cu brio, mai ales că pe capul acestuia din urmă s-au mai adunat între timp vreo două dosare cu şpagă de stă mâţa-n coadă. Prin urmare, Reluţu nu are decât să se bucure pentru reuşita fratelui, iar printre lacrimi de crocodil să mai scrie câte o carte-două, poate judecătorii vor da curs la un moment dat la reîntregirea marii familii de afacerişti liberali. Nu de alta, dar pe la Zanea am auzit că ar mai fi nişte transformatoare ieftine de vânzare…