Împunsă din toate părțile cu dosare care mai de care mei penăloase și amenințată cu pierderea mandatului de senator din partea bunului coleg de partid Tomașeschi, liberala Iulia Scântei s-a apucat să arate că nu papă degeaba banii ieșenilor care au trimis-o în Parlament.
Drept urmare, și-a luat în serios rolul de membru în comisia de cultură a Senatului, aducând la Iași o delegație de… chinezi. Nu știm de unde predilecția liberalilor pentru poporul frate și pretin de pe partea cealaltă a Globului, căci Iulia Scântei nu e singura care a mai încercat, cum se spune, China cu degetul. Anterior a mai trecut pe acolo și fostul șef de la Cejeu, Cristian Adomniței, însă fără ca vizita să se concretizeze nici în vreo investiție serioasă pe malul Bahluiului, nici în vreo autostradă sau linie de tren de mare viteză măcar până la Pașcani.
Acuma, lucrurile par să se schimbe radical. Chinezii aduși de Scântei vin cu gânduri mari. Dincolo de vizita de curtoazie pe la muzee și mănăstiri, aflăm că ieșenii ar putea învăța în curând limba chineză, într-un schimb cultural. Bârfitorii cred însă că ar putea învăța mai degrabă limba urmașilor lui Mao chiar de la politicienii locali. Că unii și-așa au nevoie de traducător ca să se facă înțeleși.