Milionarul Sorin Bălănescu a ajuns să tragă ţepe şi pentru un tuns. În urmă cu un an, acesta a mers cu fi-su la un salon de fizerie din zona centrală a Iaşului, iar când a fost momentul să plătească a fugit ca un ciorditor din Păcureţ. „Ştiu că atunci a nimerit la colega mea, Rodica. L-a tuns fata pe ăla micu iar când a venit momentul de plată, Bălănescu a scos o tufă de bani din buzunar şi a spus că nu are mărunt, că iese să schimbe, şi dus a fost. Nici până azi nu a mai trecut să achite tunsoarea lu fi-su”, ne-a spus una din frizeriţele de pe Ştefan cel Mare. Sorin Bălănescu, ajuns mare milionar de Iaşi, nu este la prima ţeapă. Tunul vieţii lui l-a dat în urmă cu vreo 13 ani când i-a subtilizat de sub nas, primarului Nichita, două minunăţii de spaţii comerciale din centrul Iaşului, de pe subînchirierea cărora a făcut primele milioane de euro. Prin anul 1999, Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat, condusă de oxigenata Letiţia Palaga, semnează, ca la stat, cu ochii închişi, un contract cu două firme ale lui Sorin Bălănescu, SC Latyna SRL şi SC Limasor SRL, pentru vânzarea spaţiilor situate pe Străpungerea Ştefan cel Mare, numărul 4, respectiv Cuza Vodă, numărul 1A, pentru care sumele stabilite ajung la 999.000.000 lei şi 1.999.000.000 lei, plus TVA. „Sorin Bălănescu datorează municipalităţii un million de euro, chiria pentru cele doua spaţii pe care le-a avut de la noi în perioada 1999 – iunie 2011. În 2003, am încercat să recuperăm prejudiciul şi l-am acţionat în judecată pe Bălănescu, însă în 2006, am pierdut la instanţa de recurs, prin decizia judecătoarei Rodica Buliga. Nici până azi nu am reuşit să ne luăm spaţiile înapoi”, ne-a spus Denisa Ionaşcu, secretara Consiliului Local Iaşi. Stai liniştită fato, că nici tanti Rodica, frizeriţa, n-a reuşit mare lucru!
Lorin Stancu
Propunerea genială a consilierului Andrei Postolache. Asta schimbă totul!
A stat degeaba în Consiliul Local cît a stat, dar şi cînd a pitrocit o idee! Nu putem decît să ne scoatem pălăria în faţa…