• colegiul 3 Senat cuprinde 23 de localităţi, social-democraţii şi liberalii controlând 20 dintre acestea • la alegerile locale din iunie 2012, pe vot politic, USL a avut 67,7%, fiind cel mai mare scor obţinut de uniune dintre toate colegiile de Senat din judeţ
Privită prin ochii unui pasionat de pariuri, lupta electorală pentru obţinerea unui mandat de senator în colegiul 3 – zonă delimitată de oraşele Paşcani şi Hârlău – ar fi echivalentă cu un meci de 1 solist. Actualul senator USL Florin Constantinescu este de departe favoritul confruntării cu ceilalţi competitori, în primul rând datorită totalei lipsei de notorietate a acestora. Practic, dacă întrebi un localnic cine este Dermidie Niţă (ARD), Ciprian Florescu (PP-DD) sau Mark Robert (UDMR), în cel mai bun caz ai primi un răspuns de genul „un actor român”. În schimb, Constantinescu este cunoscut pentru afacerile sale în sectorul eolian, el având acţiuni sau părţi sociale în valoare de peste jumătate de milion de euro. Un alt avantaj al candidatului uniunii este determinat de faptul că, în calitate de parlamentar, inginerul Constantinescu s-a implicat mult în sprijinirea financiară a primăriilor din colegiu, însă a şi investit sume importante în proiecte de anvergură. Cel mai important este cel încheiat cu Ministerul Mediului pentru accesarea unui sume nerambursabile de 20 milioane lei, durata realizării unui parc eolian în zonă fiind iunie 2010 – iunie 2013.
Candidatul ARD, dat afară de… PDL!
De profesie inginer, candidatul ARD, Dermidie Niţă, este cunoscut mai degrabă legăturilor sale cu importanţi oameni de afaceri din zona Paşcaniului. Nu are experienţă politică, fiind la prima încercare de a intra în Parlamentul României. Interesant este faptul că Niţă a avut probleme inclusiv cu colegii săi de partid. Se întâmpla în urmă cu doi ani, când Guvernul PDL condus de Boc l-a demis pe Niţă din funcţia de conducere pe care o deţinea în cadrul cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă. Ulterior, Niţă şi-a redobândit postul, însă doar în urma unei acţiuni în instanţă.
Din Harghita, la Paşcani, ungurii vor un ciolan!
Tot un inginer aruncă în luptă şi UDMR-ul pe principiul „orice vot contează la redistribuire”. Mark Robert este un necunoscut în Paşcani, lucru absolut normal atât timp cât în declaraţia sa de avere dăm doar de proprietăţi situate în Harghita. Tot de aici aflăm că el deţine părţi sociale la firma Tutto Mobili SRL din Miercurea Ciuc, fiind consilier local municipal în municipiul harghitean. În schimb, candidatul PP-DD, Ciprian Florescu, are o locuinţă şi două firme în Paşcani, fiind de profesie, aţi ghicit, inginer.
Henri Coadă