Pentru că nu fie nu şi-au găsit locuri pe listele de Iaşi, fie nu au avut încredere în posibilităţile filialelor de a-i susţine sau pur şi simplu au fost atraşi de locurile natale, unii dintre politicienii ieşeni au ales să candideze în… deplasare.
Cu excepţia liberalului Liviu Bratescu, director al Ateneului Tătăraşi, care a obţinut un scor foarte bun la Roman, ceilalţi ieşeni nu au rupt gurile târgurilor.
Liviu Brătescu a pierdut în faţa fostului ministru al Turismului, Elena Udrea, deşi a fost primul în topul preferinţelor alegătorilor, cu 48,4%. El a pierdut colegiul la redistribuire. „Vreau să le mulţumesc tuturor romaşcanilor care s-au prezentat la vot într-un număr atât de mare. Mă simt onorat de faptul că cei mai mulţi dintre ei şi-au îndreptat votul spre Uniunea Social-Liberală şi spre Liviu Brătescu”, a spus cel care este romaşcan la origine.
Tudor Ciuhodaru a candidat din partea PP-DD pentru un nou mandat în Camera Deputaţilor în Colegiul 4 din Vaslui. Medicul ieşean a fost votat de 4.299 de vasluieni şi a obţinut un scor de 20,11%. Ciuhodaru a fost însă crâncen înfrânt de contracandidatul său din partea USL, Adrian Solomon, care şi-a câstigat locul în Parlament cu 13.718 voturi, adica un procent de 64,17%. Totuşi, Ciuhodaru ar putea să obţină un mandat de deputat la redistribuire.
Şi fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu s-a clasat pe locul al doilea la voturile obţinute în Colegiul senatorial 1 Arad. Conform rezultatelor finale comunicate de BEJ, ieşeanul a obţinut 33,81% din voturi, în timp ce contracandidatul USL, Ovidiu Marian – 46,9%. Ungureanu a fost însă declarat câstigător la “masa verde”, el reuşind să obţină mandatul senatorial la redistribuire.