Economistul Eugen Nicolaescu face pentru sistemul sanitar ceea ce niciun medic nu ar îndrăzni să facă. Cum ce? Valuri!

Prima dată a inventat un bir pe care, la momentul ăsta, mai exact cu ţigara în mână, nu pot să nu îl amintesc: taxa pe viciu. Un pas mult contestat la aceea vreme, dar care, fără îndoială, a avut efecte spectaculoase în privinţa creşterii fondurilor destinate Sănătăţii, pentru că viciile în cauză vizează, trebuie s-o recunoaştem, starea fizico-psihică a naţiunii. În privinţa ultimei „creaţii” în materie de gestionare a fondurilor de la buget pentru sistemul sanitar, lucrurile sunt cu mult mai delicate decât ar părea la prima vedere. Populist vorbind, politicianul Nicolaescu are dreptate sută la sută, pentru că de sistemul public beneficiază toată lumea. Problema este că Sănătatea este, nu de ieri, de azi, un sistem public-privat ce funcţionează cu o precizie de ceas elveţian. Că nu e corect ca doctorii din spitale să te trimită la cabinetele lor particulare este o altă discuţie. Însă, în privinţa modului în care sunt direcţionaţi banii oamenilor lucrurile sunt delicate ca apucatul unui ou fierbinte. Pentru că un om poate alege ca atunci când are nevoie de un consult să beneficieze de banii pe care i-a băgat în sistem indiferent unde vrea să se… caute.

Bun, am înţeles de la Raed Arafat că problema se pune doar în privinţa spitalizărilor şi nu şi în cazul tratamentelor aşa-numite de zi, adică a celor din ambulatoriu. Numai că şi aici e o discuţie lungă, iar problema internărilor în spital este cu dus şi întors. Da, este cât se poate de necesar să se mai taie din nesănătoasele practici ale internărilor pentru analize, dar asta ar trebui să înceapă cu sistemul public de sănătate şi nu cu cel privat. Vă dau un exemplu, zic eu, edificator: pentru o analiză nici banală, dar nici complicată, unei rude i s-a făcut o internare de o zi. Ei bine, chestia asta mie îmi miroase de la o poştă a învârteală contabilicească, pentru că oamenii aflaţi în această situaţie nu stau, efectiv, cazaţi în spital, ci doar sunt înregistraţi în scripte ca pacienţi internaţi. Cu toate astea însă, statul plăteşte spitalului bani pentru cazare, mâncare, lenjerie de pat şi multe altele. Ăştia nu sunt bani care se… sifonează în interiorul sistemului? Eu sunt tentat să cred că da. Pentru că se plătesc… hârtii. La fel cum, în lipsa unui sistem unic de standardizare a actului medical, statul ajunge să plătească manevre sanitare despre care nu poate să spună dacă sunt necesare sau nu.

Una peste alta, cred că reformarea sistemului trebuie să aibă două componente: paiul privat (că nu vorbim decât despre 1-2 la sută din bugetul Sănătăţii care merge în partea “afaceristă”) şi bârna din ochiul Statului…

Doctorul Casă