Îmi plac filmele SF. Îmi plac la nebunie alea bune. Bine, și alea fantasy, dacă e vorba de „Game of Thrones” sau „Lord of the Rings”. Ca să mă situez într-o logică a predeterminării (nu a „predestinării” și o să vedeți mai jos care-i șpilul cu cauzalitatea), aș zice că nici nu s-ar fi putut să nu-mi placă. Ca puști în anii ’80, am crescut cu Jules Verne și „Star Wars” (episoadele IV, V și VI, unele dintre puținele filme care puteau fi văzute pe la noi, în afară de western-uri și de Sergiu Nicolaescu). După ’89, am devorat „Anticipația” și seria „Nautilus” de la Nemira și am ajuns să vorbesc italiana ca Toto Cutugno de la atâta „Star Trek” pe Italia Uno…

Nu mai văzusem de multă vreme unul, așa că am căutat un film SF bun: fără sfârșitul lumii (că a trecut), fără super-eroi din gama „Spiderman”, „Avengers” ori „Thor” (ultimele „Batman” nu se pun) și fără supermașini, ca „Transformers”. Evident, n-ai cum să știi ce și cum dinainte, dar de aceea există IMDb sau Rotten Tomatoes (eu, unul, vă recomand „tomatometrul”). Ei bine, am văzut „Looper” (nota 7,7 pe IMDb și un incredibil 93% pe Rotten), care rulează la noi sub numele de „Asasin în viitor”. Acuma, „traducerea” numelor filmelor străine l a noi este pe cât de fantezistă, pe atât de aberantă, uneori de-a dreptul cretină, și ar merita o discuție separată. Să vă dau doar câteva exemple la întâmplare dintre filmele care rulează în această perioadă: „Silver Linings Playbook” se cheamă la noi „Scenariu de happy-end”, „The Impossible” – „Paradisul spulberat”, „Rise of the Guardians” – „Cinci eroi de legendă”, iar „Seven Psychopaths” – „Șapte psihopați și un câine” (de unde o mai fi apărut patrupedul?!). Slavă Domnului că n-au putut „traduce” și „Lincoln” sau „Anna Karenina”, că cine știe ce-ar fi ieșit… Pe de altă parte, drept e că-i cam dificil să găsești o „traducere” bună pentru titlul filmului nostru. „Loop” ar însemna „buclă”, așa cum fac piloții în numerele de acrobație, un fel de mișcare în cerc, de salt urmat de o revenire. Ar fi sunat cam ciudat „Buclarul” sau „Săltărețul”, iar „Întorcătorul în timp” ar fi fost prea pe față, nu?! În fine.

„Looper” este un film despre călătoria în timp și, ca orice film pe această temă care nu e cu Jean Claude Van Damme (ca „Timecop” din 1994), are darul de a-ți fractura neuronul dacă analizezi prea mult. Cred că ați auzit despre „paradoxul bunicului”. Pe scurt, dacă ai putea călători în timp vreo 40-50 de ani, l-ai întâlni pe bunicul tău înainte de a o cunoaște pe bunică și l-ai omorî, atunci tu, în principiu, nu te-ai mai fi putut naște; deci, nema tu, nema călătorie în timp, nema omor. Sigur, paradoxul cu pricina este folosit îndeobște ca un argument împotriva însăși posibilității existenței călătoriei în timp, dar asta nu-i împiedică pe unii să scrie sau să facă filme, cu atât mai mult cu cât există și alte teorii mai mult sau mai puțin științifice în domeniu.

Eu zic că și doar gândul ăsta singur ar trebui să vă facă destul de curioși, așa că nu insist. Acțiunea se petrece în 2044: evident, o lume post-dezastru, destul de asemănătoare cu a noastră, în care 10% din populație are vagi puteri telechinetice (minoritatea TK). Călătoria în timp încă nu există, dar va exista în 2074, o lume de genul „China și restul” și în care mafioții, fiindcă pur și simplu nu mai pot face să dispară pe cineva, îl trimit cu 30 de ani în urmă, în prima lume. Aici, în 2044, există un fel de filială-franciză a mafiei din viitor, un fel de Regie Autonomă de Transport în Timp, compusă din „looperi”, care își câștigă existența (mai precis, niște maldăre de argint) așteptând undeva, pe un câmp, să le fie trimiși clienții din viitor. Eu, unul, dacă m-aș trezi în față cu cineva din viitor, l-aș întreba una-alta, dacă mai facem parte din UE, dacă mai trăiește Iliescu, dacă mai există USL, dar „looperii” ăștia nu-s prea vorbăreți, așa că îi suprimă, scurt și definitiv, cu ditai pușcoiul. Problema e că, în viitor, adică în 2074, există un super-mafiot misterios pe nume „Rainmaker” care are ca hobby trimiterea în trecut, spre execuție, taman a „looperilor” noștri din 2044. Primul nostru erou, Joe (bunicel Joseph Gordon-Levitt, îl știți din „Inception”, „50/50” sau ultimul „Batman”), e un „looper” din 2044. Celălalt erou al nostru e tot Joe, dar cel de peste 30 de ani; să-i zicem „Old Joe” (Bruce Willis, așa cum îl știți). Ei bine, Old Joe este trimis din viitor de către diabolicul „Rainmaker” tocmai pentru a fi ucis, în trecut, de către tânărul Joe. Bătrânul Joe este însă șmecher și are de gând să-l caute pe „Rainmaker” în perioada prunciei acestuia din urmă ca să-l mătrășească un pic și, astfel, să-l împiedice să-i strice planurile de pensie. Ce se întâmplă când eu-din-prezent îl împușcă pe eu-din-viitor ori când eu-din-viitor îl căsăpește pe eu-din-prezent, ce super-puteri are „Rainmaker”, dacă Franța va fi mai tare decât China sau invers – o să vă las să descoperiți singuri. Vă mai spun doar că filmul e filmat bine și jucat decent, că nu lipsesc împușcăturile (doar joacă și Bruce Willis), că scenaristul-regizor (Rian Johnson) a luat deja niște premii (în special pentru scenariu) și că, dacă n-ați înțeles prea multe din povestea mea, atunci filmul e mult, mult mai complicat. Și mai interesant, recunosc.

Eu zic că merită să vedeți „Looper”. Poate că nu o să vă dea pe spate, dar, dacă nu sunteți cu totul distrași de găleata de popcorn, ar trebui să vă dea de gândit. Ceea ce nu-i neapărat un lucru rău. Și nici nu doare. În ceea ce mă privește, încă nu am reușit să-mi dau seama dacă la noi, la moldoveni, călătoria în timp ar putea funcționa. Știți cum se zice, că timpul pentru noi are trei viteze: încet, foarte încet și pe loc. Dacă și salturile înapoi ar funcționa la fel, atunci, până ajungi în trecut, te ajunge trecutul din urmă. Hmmm…

Domnitorul Vasile Looper