Aflăm de prin gornetele de scandal şi dezinformaţii de prin presa locală, dragi cetitori, că fostului ministru peste şcoli de fete, universităţuri şi alte acareturi de prin Educaţie, Daniel Funeriu, i-a căşunat tare pe sindicalişti. Atâta de tare, încât i-o acuzat că o distrus cu totul învăţământu românesc şi că, de fapt, nu ar fi altceva decât unealta partidoiului cu trandafiri în cioc. De aici, dă-i şi luptă pe baricade, cu ministrul Moleculă pe de-parte (pentru cine nu ştie, actualul consilier al lui Băselu e mare meşter în chimie) şi sindicalişti cu nume de Libelulă de prin târgu Ieşilor, cari se dau acuma mari şi tari, că ei sunt de fapt endependenţi şi fete mari. Acuma, nu ne îndoim nici pe departe că vreo una dentre părţi n-ar avea dreptatea ei. Ştim cu toţii că sindicaliştii, că sunt ei din BeNeSeu, cartelişti ori uslipişti, îşi poartă fesu cum li-e interesu. Adecă, să fim pardon, dacă e 15 septembrie, hopa, ieşim şi noi în stradă să ameninţăm cu blocarea anului şcolar pe motiv de foame la portofel şi la sporuri, că în timpul vacanţei ne odihnim. Mai pren iarnă, când se fac bugetele, mai tragem o suită de urături cu tălăngi şi vuvuzele, ca să nu trecem neobservaţi în noul an. Mai urmează o tură de scandal pe apa plată şi sendvişu de la bacalaureat şi iară plecăm în vacanţă. Uite-aşa, trecut-au anii, cum ar zâce poetu, iară de Educaţie ş-or bătut joc vro enşpe miniştri, fără ca măcar unu să fie scuturat cum se cuvine de dăscălimea supărată.
Unde mi-i Mitrea Manivelă, să mi ţi-i scoată din ministere legaţi în lanţuri de bara camionului? Ce vremuri… Aştia de-acuma nici măcar de-un protest ca lumea nu ştiu s-o pună…
Cât despre menistrul Moleculă, ce să mai zâcem? Are şi el meritele lui. După brambureala de prin minister, s-o pensionat la Cotroceni cu o mare realizare. O inventat clasa zero, pe care o lăsat-o moştenire abramburicilor care or mai veni după dânsul, să se spele pe cap cu ea. (Vuvuzel Panţâru)