De când cu scandalul nechezătoarelor strecurate prin bunătăţurile care ni se gudură prin galantarele hypermarket-urilor, parcă nici nu-ţi mai vine să mai bagi nimica la burdihan, bre, oameni buni! În aşa hal s-o agiuns cu isteria, că înainte de a lua vreo îmbucătură de mizel ori vreun cârnaţ dintr-acela mai colorat şi mai umflăcios, mai că-ţi vine să faci o cruce mare, neştiind dacă mai apuci următoarea înghiţitură, din cauza E-urilor, acizilor, unturilor şi gelatinurilor amestecate din belşug cu apa şi sarea pe cari le vezi pe etichetă. Mai nou, pe unele produse trebuie musai să le asculţi cu urechea înainte de a le băga în guriţă, să vezi dacă nechează, hămăie sau mugesc, întocmai cum scrie pe caserolă. Noi nu am păţit-o, dar ne-au povestit alţii, cari acuma suflă şi-n fleicuţa tăiată cu mâna lor, de când s-o fript cu mititeii şi cu tocăturile pentru sarmale luate de la magazinele cu ştaif de prin târg. Ca să arate însă că încă mai ţân la blazon, mai sunt şi unii cari să dau mari cocoşi, făcând-o pe-a tradiţionalii acolo unde nu-i cazul. Cel puţun asta încearcă acuma să ne arate nouă nemţalăii de la Kaufland, cari să laudă în gura mare că micii lor nici căluţ n-au pupat, dară nici a usturoi nu miroase. Că, deh, la nemţi nu merge cu furtişagul. Asta după ce, mai zâlele trecute, nişte gornete rău voitoare şi a toate cârtitoare să jurau cu mâna pe ficat că au văzut cu ochişorii lor cum angajaţii nemţalăilor cărau de zor ţuhali întregi cu fleici şi cărneturi la tomberon ori prin maşânile inşpectorilor de la Deseveu, care au luat urma copitelor de nechezătoare. Am răbdat noi cât am răbdat după astă isterie şi ne-am nimerit şi noi pe unde se înghesuie taximetriştii, ademeniţi de mirosul fumului de mititei. Acolo, ce să vezi? Magazinele Kaufland au la intrare afişe în care se menţionează că micii şi celelalte preparate scoase la vânzare nu conţin carne de cal. Spărieţi probabil că lumea strâmbă din nas atuncea când pune mâna pe caserola cu cărneturi, PR-ul de la Kaufland ş-o pus rapid mintea la contribuţie şi o născocit un afiş cu nişte mici din aceia babani, cam cât – scuzată să ne fie expresia – un mădular de ofiţer german, cu chifle şi scobitori înfipte-n ei, de leşinau femeile gravide la intrare, nu alta. Iar ca să înţăleagă tot gurmandu’, au trântit ş-un mesaj cât să poate de elocvent: „Kaufland garantează: micii noştri nu conţin carne de cal. Kaufland garantează prospeţimea şi calitatea micilor noştri. Aveţi în continuare încredere în calitatea produselor Kaufland”. Că repetiţia e muma învăţăturii, am zâce noi. Acuma, nu ştim dacă afişele cu pricina le-o crescut înapoi vânzările au ba. S-ar putea ca nemţalăii să nu se fi prins că, la sărăcia lucie de pe la noi, românii s-or făcut deodată credincioşi şi s-or apucat de trecut la vegetale, ca în Postul Mare. Iară noi, bârfitorii, de asemenea. Aşa că, până o da seceta şi ne-om apuca din nou de grătare şi de dat pe gât la bericioaice, vă dorim poftă bună. La urzâci, ştevie ori leurdă de pe marginea şanţului. Că aiestea nu au ce rău să vă facă. (Mici, da` răi)
Propunerea genială a consilierului Andrei Postolache. Asta schimbă totul!
A stat degeaba în Consiliul Local cît a stat, dar şi cînd a pitrocit o idee! Nu putem decît să ne scoatem pălăria în faţa…