Ce ţi-e şi cu globalizarea asta, neamule! Când credeam că am ieşit şi noi din recesiunea aia adâncă în care ne-o aruncat Băselu şi ai lui, omenirea întreagă e prinsă acuma într-o nouă horă a falimentului. Ei, nu chiar omenirea, că mai sunt şi băeţi deştepţi care nu-şi ţin, vorba ceea, tăte ouăle în acelaşi sac. E vorba mai degrabă de evropenii cei albaştri la maţe, cărora li s-o căşunat acuma pe poporul frate cipriot, că, deh, o ducea prea bine.

Pentru cine nu ştie, Ciprul e văzut, aşa, ca un paradis fiscal al bătrânului continent, un fel de Insule Cayman ale Europei, în care jmecherii cei mai jmecheri din lume îşi ţin ascuns bănetul de ochiul vigilent al fiscului. Treaba o mers bine cât o mers, iar toată lumea o prosperat de pe urma măreţei inginerii financiare. Firmele mulgeau cât mulgeau de pe sclavii de rumâni, bulgari şi alte naţii hapsâne la impozite, iară când să deie şi statului ceva, hopa, transferau bănuţu gros prin cine ştie ce off-shore din însoritul Cipru.

Trebuşoara s-a împuţit însă, de când cu criza asta mondială, iară discuţia cu paradisurile fiscale nu e una nouă. De vreo doi-trei ani, alde Merkel, Sarkozy şi alţi ştabi, au pus ocheanu pe locşoarele pe unde bogătanii planetei îşi mai dosesc averile. Au tras şi ei concluzia că nu-i chiar cuşer ca unul să plătească dări la stat iar altul ba, dacă e să ne luăm după Merkel. Dacă ar fi după franţujii cei fandosiţi însă, învăţaţi cu rivoluţiile, dacă unii au muncit şi au depus ouăle într-un loc, de ce adică să nu-şi ia şi cocoşul galic partea lui, chiar dacă asta se numeşte japcă.

Uite-aşa, moment mai potrivit de acţiune n-au găsit, decât atunci când poporul cipriot frate şi pretin, membru în UE şi în zona euro, pe deasupra, a vrut şi el să ia un împrumut mai de doamne-ajută, să mai treacă peste iarna grea cari s-o abătut pe insulă. Pentru cine nu ştie, la Larnaca, temperaturile au atins un minim istoric, de plus 15 grade, iară ciprioţii nu-şi permit să poarte mai mult de un tricou şi o bluză pe ei, că ar fi o cheltuială în plus. Aşa se face că s-a trecut la măsuri drastice. Prima dată s-a propus impozitarea cu 10 la sută a tuturor conturilor mai mari de juma de milion de coco. Apoi s-a dat la pace şi s-a ajuns la o soluţie de compromis. Cine are mai puţin de o sută de mii în cont scapă. Cine nu, îşi va recupera banii de pe urma falimentului unor bănci populare de-ale lor, aşa cum au păţit-o românii cu Bancorexul şi Banca Religiilor (Dănuţu Cârlănuţu ştie el de ce).

La aşa o veste de neagră, deja prin Iaşi, dar şi prin alte giudeţe de primprejur, începe să miroase a genocid curat printre bişniţarii de carton, adică dintre cei cari lucrează la stat şi fac afaceri chiar cu statul, dar se dau săraci în declaraţiile de avere. Prin laboratoarele ANI şi ANAF se pitrocesc liste, se fac calcule, care ar scoate România de tot din faliment. Dar despre CNP-uri, conturi şi alte date confidenţiale, mai avem timp să vorbim. Asta dacă nu le-oţi afla până atunci de pe la SMURD şi Ambulanţă, care se aşteaptă la un val de sinucideri în grup în rândul miliardarilor de carton… (Cyprus Kill)