Nicușor a dezgropat… poșeta războiului |

În cazul în care vă numărați printre acei oameni nefericiți care nu pot uita de azi pe mâine și care, pe deasupra, suferă și de obiceiul masochist de a urmări ce se întâmplă prin politica mioritică, atunci poate că ați observat o schimbare de ton în luările de poziție pe care fostul deputat portocaliu de Nicolina, Nicușor Păduraru, le adoptă în ultima vreme pe Facebook și pe blogurile care continuă să îl mai bage în seamă.

Dacă până acum câteva săptămâni ne plictisea cu comunicate interminabile, cu explicații tehnice și anoste și cu tot felul de lecții fade de moralitate și civism, mai nou Păduraru atacă, critică, ciupește, se revoltă, se rățoiește și caută ceartă. S-a luat la sfadă cu Primăria cea rea care – vai, Doamne! – a „măcelărit” teii cei frumoși de pe Ștefan cel Mare. S-a luat la trântă cu PSD-iștii, care au avut neobrăzarea să își aleagă o echipă în unanimitate și să nu își lase partidul să se fărâmițeze după rețeta patentată a „dreptei”. L-a luat la mișto pe fostul său șef, Dan Cârlan, vinovat că a părăsit partidul care îl dăduse afară, că – dincolo de toate bubele – a lăsat ceva în urmă și, nu în ultimul rând, că scrie mai bine decât el. S-a legat și de șeful unei gazete locale, deloc neglijabilă, fiindcă prin paginile acesteia se zvonise că ar urma să părăsească PDL-ul în favoarea Forței Flaște (da, da, așa e genitivul de la flască) a lui Mihai Răzvan Ungureanu. După ce s-a lăsat pozat alături de fostul UTC-ist, s-a rățoit și la (încă) colegii săi din PDL, care avuseseră tupeul să îl întrebe de sănătate. În fine, și-a arătat un dinte și la Elena Udrea, n-am înțeles nici noi prea bine de ce… Ce mai, arțag de dimineață până seara și gâlceavă cu toată lumea, în linia celebrelor versuri „dușmanii îmi poartă pică / dar n-are valoarea mea…”.

Dacă nu l-am ști, am zice că e vorba de un acces de virilitate, de natură hormonală, cauzată de venirea primăverii. (Că „virilitatea” asta are mai curând ceva din hămăiala isterică și ridicolă a unui chihuahua care se crede rottweiler, asta e altă discuție…). Însă, fiindcă îl cunoaștem, putem băga mâna în foc că Nicușor nu are mai mult testosteron decât o păpușă Barbie. Și, fiindcă avem și alte surse de informare în afară de blogurile de „dreapta”, aproape că înclinăm să-i luăm apărarea. Credeți-ne, nu e vina lui că se comportă așa; e vina Șefului! Șef care i-a făcut campaniile – altfel, de mare succes – de până acum, care îi mai scapă ceva bani de buzunar și care nu se poate hotărî dacă să-l lase pe Nicușor în PDL sau să-l trimită în Mișcarea Populară ori în Forța Flască. E de înțeles, așadar, că dacă Șeful e nehotărât, omul se zbate în plină disonanță cognitivă și, neputând-o rezolva singur, dă din picioare…