Trosc, zbang, zang! Zgomote care mai de care mai ciudate şi de geamuri sparte au străpuns o dimineaţă însorită de sâmbătă, dragi ieşeni, tulburând liniştea din proximitatea cimitirului Eternitatea şi pe a locatarilor din zonă. Nu ne referim la cetățenii aflaţi la trei metri sub pământ, că pe ăia nu-i mai scoală nici dracu. E vorba de cei câţiva muşterii ai bodegilor din zona „Trei Salcâmi”, denumită aşa după cunoscutul brand de spălat morţi şi fabricat costume de brad pentru trecerea la cele sfinte, aşa cum spunem zona „Trei Sarmale”, atunci când vrem să mergem spre Bucium. Năuci de cap, căci nu apucaseră să se dreagă bine cu berica de la beţia cu troscău trasă cu o noapte înainte, bârfitorii de serviciu au sărit de la mesele hodorogite, au răsturnat în grabă două scaune de plastic de au spăriet şobolanii ieşiţi din hibernare, iară când s-au şters forţat de puchini, nu le venea să-şi creadă ochilor: un nene bine înţolit, la costum în genu’ Armani, aşa cum au văzut ei prin filmele cu Miami Vice de prin anii `80, spărgea cu sârg geamurile coşmeliei care îşi zice firmă de servicii mortuare, înarmat cu un târnăcop pe care-l mânuie cu mare dexteritate. La o privire mai atentă pe filmuleţele care vuiesc de atuncea pe internet, am aflat că spărgătorul profesionist de geamuri era chiar un mare avocat cu ştaif de prin târg, Leonardo Căcălin File de Poveste, sătul de atâta amar de umblat pren tribunale, o decis să-şi facă dreptate de unul sângur. Nici măcar poliţia venită la faţa locului nu l-o putut linişti, până ce omu` nu ş-o făcut damblaua. Avocăţelul nostru cică era chiar propritar pe coşmelia de tablă de salcâm, pe cari, dupe cum ne-a explicat pe un ton serios, voia să o dezafecteze, că altfel îl amendează premarele. Adevăru` acuma, nimenea nu-l ştie, că fiecare o ţâne pe-a lui. Avocatu’ se dă rotund că el e propritar, în vreme ce chiriaşii cu spălatu’ de morţi să declară terorizaţi de-a dreptul, bănuim şi noi de ce. Noi nu putem să ne băgăm în fineţuri de ordin juridic, lăsând organele competente să rezolve problema. Zâcem numai că, dacă aiştea sunt apărătorii legii de la noi, nu-i de mirare dacă în zece-cinşpe ani o să sufle vântul prin a noastră ţărişoară. Unde mai pui că omu’ nostru în robă Armani voia, din câte am auzât, să fie chear şăf peste avocaţii din Iaşi. Că îl duce capu’ (sau brandu’?!). Propunem, aşadar, ca spartu’ geamului cu târnăcopu’ ar trebui să fie chiar un criteriu eliminator dupe care să se facă admiterea în Baroul avocăţesc, alături de înţepatul caucioacelor pentru cei cari nu ne respectă locul în parcare, ori scrijelitul portierei cu cheia. Că după dansul la curu` gol pe mese şi palmele dupe ceafă date puliţarilor de un fost avocăţel devenit mai apoi prifect, selecţia tre` să fie olecuţă mai rigusoasă. Nu sunteţi de aceeaşi părere? (Avocatul Diavolului)