De parcă problemele cu care se confruntă televiziunea și radioul publice – număr uriaș de angajați, protejați de niște contracte beton, scăderea pieței de publicitate, concurența ceva mai performantă, presiunile politice, managementul aberant etc. – nu ar fi suficiente, iată că funcționarii informației de stat și-au mai găsit un adversar. Este vorba de un specialist al domeniului, dotat, pe lângă competențele media, și cu fotoliu parlamentar, în persoana infatigabilului doctor deputat OTV-ist de Bârlad, Tudor Ciuhodaru.
După ce a rezolvat problema etnobotanicelor și a consumului de alcool, a sărăciei din județul Vaslui și a citostaticelor, a prafului din Iași și a gazelor de șist, ubicuul urgentist și-a suflecat mânecile halatului și și-a ațintit stetoscopul asupra uneia dintre problemele milenare ale poporului: taxa radio-TV. Prin intermediul unui comunicat intitulat elocvent „Adio taxa!”, dr. Libelulă combate acest bir sufocant prin următoarele cuvinte meșteșugite: „Constatăm ca adesea suntem obligați să plătim un serviciu pe care nu îl vrem sau suntem puși în situația în care plătim același serviciu de două sau mai multe ori. (…) Mai mult decât atât, pe fondul scăderii puterii de cumpărare, dar și a veniturilor reduse pe care le realizează o parte însemnată a populației, valoarea taxei este în mod clar mult prea ridicată, mai ales pentru un serviciu de care o persoană nu dorește să beneficieze și care se situează la acest moment peste valoarea impozitului anual pentru o locuință în mediul rural. De aceea, prin aceasta inițiativă legislativă, propunem abrogarea textelor de lege care prevăd obligativitatea achitării acestui tip de taxe, măsură așteptată cu interes nu doar de cei cu venituri scăzute, dar în special de cei care văd în taxa radio-TV o măsură inechitabilă, fiind obligați să achite un serviciu pe care nu l-au vrut chiar și de mai multe ori”.
Remarcăm, încă de la început, oportunitatea și originalitatea inițiativei libeluliene, propunerea acestuia venind după alte câteva sute de propuneri identice lansate, din Parlament sau de aiurea, în ultimii aproape 20 de ani. Nu putem să nu admirăm, totodată, insistența acestuia de a nu înțelege, după atâția ani, faptul că taxa radio-TV nu e o invenție locală, ci o practică cvasi-generală la nivel internațional, că birurile sunt mult mai mari în alte state și că, în lipsa acesteia, mai ales în această perioadă nefastă a presei, chiar nu pot exista instituții publice de informare, deci nici comunicare în caz că – Doamne ferește! – cade vreun asteroid prin Bârlad. Comparația cu valoarea impozitului pe locuințele de la țărănoaia ne depășește; s-o fi apucat doctorul să-și facă o cabană, cine știe. În ceea ce privește obligația de a plăti pentru servicii de care nu beneficiem, ni se pare că dr. Libelulă vorbește de funie în casa spânzuratului: nici noi n-am mai călcat prin vreun spital de stat în ultimii 5 ani, iar de cei mai mulți dintre parlamentari chiar că ne putem lipsi fără probleme; și, totuși, plătim în continuare…
Dincolo de toate acestea, în calitatea sa nu doar de prieten și vechi colaborator, ci chiar de creație a presei, nu putem să nu ne întrebăm oare ce i s-o fi cășunat, așa, din senin, doctorului-deputat pe organele de informare ale statului. Să fie oare vorba de faptul că TVR-ul și România Actualități nu au și ele, așa cum are presa serioasă, niște „jurnale de la ora 5” pe care doctorul să le alimenteze, așa cum e obișnuit, cu sânge, vome, come și creieri pe pereți?!
Televiziunea Pudică
