Aviz sinistraţilor
Inundaţiile şi calamităţile din ultimii ani i-au exasperat pe şefii Guvernului. Sătui să se mai prefacă că acordă ajutoare şi sprijin pentru amărâţii cărora apele le-au luat firimiturile de la gură, şefii de la Bucureşti au decis, prin vocea puberului ministru al Agriculturii, Daniel Constantin pe numele lui, că s-a terminat cu ajutoarele. Ce mama mă-sii, ţăranii trebuie să înveţe să-şi apere avutul din bătătură şi să-şi pună deoparte dobitoacele schiloade, flămânde din cauza subvenţiilor pe care nu le-au mai încasat fiindcă proprietarii nu au prins loc la rând ori s-au îmbătat de ciudă pe averilor celor de la APIA.
„Trebuie, în primul rând, să facem o analiză pentru că orice hectar, orice suprafaţă care este afectată este o pagubă pentru fermieri. Îmi amintesc că la Matca au fost, de-a lungul timpului, numai de când sunt eu ministru (niscai luni – n.r), anul trecut am acordat despăgubiri pentru căderile de zăpadă care au distrus serele şi solariile de acolo. După aceea au fost probleme cu grindina, iată că acum sunt probleme cu inundaţiile. Trebuie să vedem puţin şi care sunt cauzele astfel încât să putem să prevenim. Nu o să putem la infinit să acordăm de la stat despăgubiri”, a spus Daniel Constantin. Pardon, ministrul Daniel Constantin, marele geniu al agriculturii româneşti.
Cu alte cuvinte, aţi pus-o băieţăi! Statul nu va mai dă niciun chior ajutor ca să ieşiţi de sub noroaie şi nici nu va plăti jandarmii să vă cureţe scaieţii! Puneţi osul la treabă şi lăsaţi prostiile că veţi crăpa de foame!
Ministrul are şi el partea lui de dreptate însă osânda la firul ierbii nu l-a ajuns niciodată. El nu ştie că oamenii nu au bani de arat, de semănat, că păstrează dobitoacele din bătătură ca să le bage sămânţa în pământ şi ca să le adune bălegarul, spre bucuria celor ce vor mânca din tocana de ştevie bio şi vor sorbi cu nesaţ din borşul acrit cu agurida care le strepezeşte dinţii când vine vorba despre dări către statul care le ia şi nu le pune niciodată în traistă.
Cu Cerul nu-i de glumă
Şeful ăsta tânăr de la Agricultură o fi ştiind el cum stă treaba cu declaraţiile astea, dar habar nu are care este textura humei (ca să folosim un termen tehnic) ori mirosul pământului proaspăt arat (ca să-i stârnim pe cei care au avut bunici la ţară). El vede lucrurile în termeni de cifre, de buget, de bilanţ şi de mandat politic, unde nu intră glodul de prin şanţuri ori pleava aruncată în ochii celor care nu mai pot demult să fie prostiţi. Pentru el, verdele lanurilor este eventual culoarea în care şi-ar decora biroul, cu sume poate egal cât cheltuiala pentru aratul unui hectar cu barabule. Dar cui îi pasă? Dacă ţăranii n-au asigurare, treaba lor! Inundaţiile trec, durerile rămân, iar ministrul îşi vede în continuare de aberaţiile pe care le debitează ori de câte ori vine vorba despre pământul pe care calcă. El şi pălmaşii cărora le-a promis asociaţii. Asocieri, bani şi ajutor la mâncat rahat, aşa cum face el când anunţă că fiecare trebuie să-şi vadă interesul atunci când vin apele – adică să pună sapele în cui fiindcă oricum nu va scăpa nejumulit de viitură ori de statul care protejează importurile din Egipt, nu marolea din Moldova!
Demetra Anxiosu